Îl sărbătorim pe 23 aprilie pe Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință. Modelul lui e dinamizator pentru noi, cei ce avem râvnă puțină în luptă cu păcatul. Sfântul Apostol Pavel ne reproșează: „În lupta voastră cu păcatul, nu v-ați împotrivit încă până la sânge” (Evrei 12, 4).
În troparul sărbătorii este rezumată această luptă cu păcatul: „Cu nevoință bună te-ai smerit prin credință, purtătorule de chinuri al lui Hristos, și păgânătatea chinuitorilor ai mustrat, și jertfă bineprimită lui Dumnezeu te-ai adus. Pentru aceasta și cunună de biruință ai luat; și cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greșeli”[1].
A trăit pe vremea împăratului Dioclețian, ostaș viteaz și chipeș, dar n-a vrut să se lepede de Hristos. Urmarea? I s-a tăiat capul. Era a zecea prigoană împotriva creștinilor. Liturgic, în ziua pomenirii sale, spunem: „Ca pe un viteaz între mucenici, purtătorule de chinuri Gheorghe, adunându-ne astăzi te lăudăm pe tine. Căci călătoria ai săvârșit, credința ai păzit și ai luat de la Dumnezeu cununa biruinței tale. Pe care roagă-L să mântuiască de stricăciune și din primejdii pe cei ce săvârșesc cu credință pururea cinstită pomenirea ta”[2].
Sfântul Ștefan cel Mare, în multele lupte ce le-a purtat cu necredincioșii, avea în fața oștirilor steagul pe care era zugrăvit Sfântul Gheorghe răpunând balaurul. Acest steag biruitor, care poate fi văzut și astăzi, l-a dăruit Sfântul Ștefan Mănăstirii Zografu de la Sfântul Munte Athos.
Datorită marii evlavii pe care credincioșii i-o poartă, multe localități îi poartă numele, precum și un braț al Dunării, iar forțele terestre îl au ca ocrotitor. Și e de folos lucrul acesta într-o lume în care oamenii sunt din ce în ce mai slăbănogi în lupta pentru bine și mai covârșiți de mulțimea patimilor și răutăților.
Fiind și într-o perioadă a Postul Mare, atletismul duhovnicesc al Sfântului Gheorghe ar trebui să ne însoțească pentru că în antrenamentul nostru zilnic mijloacele ascetice sunt necesare. Ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Nu știți voi că cei ce aleargă în stadion, toți aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergați așa ca să-l luați. Și oricine se luptă se înfrânează de la toate. Și aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi, nestricăcioasă. Eu așa alerg, nu ca la întâmplare. Așa mă lupt, nu ca lovind în aer; ci îmi chinuiesc trupul meu și îl supun robiei, ca nu cumva altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic” (1 Corinteni 9, 24-27).
Aici e vorba de post. Sunt ele și alte mijloace de antrenament, dar aici e vorba de post. Aflăm din cartea Proorocului Daniel că atunci când au fost duși în exil în Babilon, el și cu cei trei tineri prieteni ai Săi, i-au cerut supraveghetorului să-i lase să postească. Văzându-l că șovăie, i-au spus: „încearcă o dată cu servii tăi timp de zece zile și dă-ne să mâncăm bucate din zarzavaturi și să bem apă. Apoi să te uiți la chipurile noastre și la chipul tinerilor care mănâncă din bucatele regelui și cum ți se va părea, așa să faci cu supușii tăi!” (Daniel 1, 12-13).
După zece zile, Daniel dimpreună cu cei trei tineri, arătau mai frumoși și mai atletici decât toți ceilalți tineri. Postul și cumpătarea nu dărâmă sănătatea, ci dimpotrivă o întăresc. Constatarea e valabilă și pentru zilele noastre.
Am adus acest exemplu pentru o lume libertină în ce privește postirea și respectarea tradițiilor creștine. Și chiar dacă unii, din motive obiective, nu pot ține tot postul, găsesc mijloace de compensare. „Te mănâncă limba să pui o întrebare? N-o pune! Ți-e foarte poftă să bei două cești de cafea? Nu bea decât una! Ai chef să te uiți pe fereastră? Nu te uita. Ai dori să mergi într-o vizită? Rămâi acasă”[3].
Am abordat doar tema postirii de bucate. Ea însă e nevoie să fie însoțită de postirea de răutate. Postirea de bucate, fără postirea de răutate nu are valoare. Postul trebuie să ne facă mai buni, mai comunicativi, mai eleganți, mai sociabili.
Și apoi să nu uităm de implicarea socială. Îl citez pe Proorocul Isaia: „Nu știți postul care Îmi place? … Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe ce gol îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine” (Isaia 58, 6-7).
Fiind în Postul Mare, încercăm să ne folosim de mijloacele ascetice ca să devenim mai buni. Exemplul Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruință, ne stă înainte și ne ajută să ne smulgem din indiferență și letargia spirituală care ne copleșesc.
†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
[1] Mineiul pe aprilie, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2001, p. 208.
[2] Ibidem, p. 208.
[3] Tito Colliander, Calea asceților, E.I.B.M.B.O.R., București, 1997, p. 15.
