În ziua de prăznuire a Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sâmbătă, 24 iunie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul clujean Europa, cu prilejul punerii pietrei de temelie pentru noua biserică parohială.
De la ora 19:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică cu hramul „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” și a binecuvântat locul unde va fi edificat viitorul lăcaș de cult. Biserica va fi construită pe Aleea Azur, nr. 14, în stil bizantin, replică după biserica Mănăstirii Kato Xenia din Grecia.
Din soborul slujitor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu și pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, ambii cadre universitare la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, preotul paroh Valeriu Cosmin Vele, care este redactor și realizator de emisiuni la Radio Renașterea, precum și alți clerici invitați.
La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură despre importanța și rolul unui lăcaș de rugăciune în fiecare comunitate, în special în mediul urban.
Apoi, părintele paroh Cosmin Vele a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în materializarea proiectului de edificare a bisericii. Conform părintelui paroh, demersurile au fost începute încă din anul 2016, când a fost cumpărat terenul de pe Aleea Azur, dar autorizația de construcție a fost obținută abia luna aceasta.
Scurt istoric
Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” a fost înființată la data de 1 octombrie 2013, pentru a deservi nevoile spirituale ale credincioșilor din cartierul clujean Europa. Zona a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare imobiliară și demografică sporită.
Până la edificarea bisericii, slujbele se oficiază într-un paraclis amenajat la demisolul blocului C1, de pe strada Eugen Ionesco, nr. 47. Paraclisul a fost binecuvântat pentru slujire în anul 2014, de Mitropolitul Andrei.
Încă de la înființarea parohiei, comunitatea parohială este păstorită de preotul Cosmin Vele, care este redactor și realizator de emisiuni la Radio Renașterea (2002- prezent).
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului