În Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain), 19 octombrie 2025, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Cetatea Fetei din Florești, județul Cluj.

Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul de la demisolul bisericii parohiale, cu hramul „Sfântul Cuvios Marcel”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: pr. Dan Hognogi, protopopul de Cluj I, pr. Marcel Agrișan, parohul comunității, precum și alți slujitori invitați.

Pornind de la pericopa evanghelică a învierii fiului văduvei din Nain, Preasfinția Sa a subliniat că minunea săvârșită de Mântuitorul nu este doar un episod spectaculos al puterii dumnezeiești, ci o icoană a întregii lucrări mântuitoare prin care Hristos a venit să redea viață lumii căzute:

„Pericopa evanghelică s-a încheiat cu exclamația celor care au fost martori la minune: Proroc mare s-a arătat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său. Reținem acest cuvânt: Dumnezeu a cercetat pe poporul Său. Oamenii au simțit că nu este vorba doar de o minune, ci de o revelație. Prin această înviere, Mântuitorul ne descoperă, de fapt, sensul întregii Sale lucrări pe pământ: învierea neamului omenesc din robia păcatului și a morții.”

În continuarea cuvântului, ierarhul a vorbit despre starea duhovnicească a lumii de dinainte și de după venirea lui Hristos, arătând că învierea fiului văduvei din Nain este o imagine a lumii scoase din întunericul păcatului:

„Așa era omenirea până la Hristos – ședea în întuneric și în umbra morții. Mântuitorul a venit ca să ridice lumea din această stare, să o învieze din punct de vedere duhovnicesc, pentru ca oamenii să-L simtă din nou pe Dumnezeu. Și totuși, privind în jur, am putea spune că lumea de azi trăiește aceeași stare de întuneric spiritual, plină de răutăți, de războaie și de nedreptăți. Explicația o găsim la Sfântul Evanghelist Ioan: Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Și totuși, celor care L-au primit, celor care cred în numele Lui, le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu. Aceștia sunt sfinții – oameni asemenea nouă, dar care au luat cuvântul lui Dumnezeu în mod personal, l-au lăsat să lucreze în inimile lor și astfel au înviat din starea morții spirituale.”

Răspunsurile liturgice au fost date de corul „Diaconia” al Parohiei Cetatea Fetei, dirijat de pr. Decebal Gorea.

La finalul Sfintei Liturghii, pr. Marcel Agrișan, parohul bisericii, a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor care au participat la bucuria duhovnicească a comunității.


Scurt istoric

Ansamblul Parohiei „Tuturor Sfinților” – Cetatea Fetei din Floreşti, Protopopiatul Cluj I, cuprinde o biserică de lemn (construită în anul 1999 de o echipă de meșteri din Bârsana), un altar de vară, un aghiasmatar, o casă de creație, o bibliotecă generoasă, o sală de activități pentru copii, precum și o biserică de zid, aflată în construcție.

Piatra de temelie a bisericii de zid, cu hramul „Tuturor Sfinților”, a fost pusă în iunie 2017, iar lucrările au început în 2018, edificiul fiind ridicat în prezent până la cota +8 m.

Paraclisul de la demisol, cu hramul „Sfântul Cuvios Marcel”, a fost construit între anii 2018–2020. Amenajările interioare – instalațiile electrice, sanitare și de încălzire, precum și placarea cu cărămidă a întregului spațiu – au fost realizate cu implicarea pr. Iulius Mureșan. Pictura iconostasului aparține iconarului și artistului plastic Diana Toma.

Paraclisul a fost sfințit în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Marcel, la 29 decembrie 2023, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. La ctitorirea acestuia au contribuit enoriaşii parohiei, alături de binefăcători, în frunte cu pr. Marcel Agrișan și pr. Decebal Gorea, cu sprijinul Consiliului Local Cluj-Napoca și al Consiliului Judeţean Cluj.

Text: Marian Șomlea, Foto: Ovidiu Moraru

Mai multe poze AICI.

Share This