În lumea modernă suntem foarte obișnuiți cu manualele de utilizare, că este vorba de un simplu obiect de uz casnic, un telefon sau un aparat mai complicat. Iar pe lângă aceasta, în aceeași zonă, ne folosim și mai frecvent de tutoriale, din pricina rapidității de informație practică pe care o primim, dar, și mai simplu este atunci când cineva care deja a facut ceea ce tu trebuie să faci îți arată cum. Socotesc că aceste elemente se pot asocia cu folos duminicii a patra a Postului Mare, dedicată unui mare dascăl al vieții duhovnicești, Sfântul Ioan Scărarul.
PS Benedict Bistrițeanul: „Întreabă pe cel ce știe” (Meditație la Duminica Sf. Ioan Scărarul)
mart. 26, 2023 | Predici PS Benedict