La sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, ocrotitoarea Moldovei, vineri, 14 octombrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit, în sobor de arhierei, la hramul Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Anul acesta s-au împlinit 381 de ani de când, prin străduinţa binecredinciosului domn Vasile Lupu al Moldovei, Iaşul este binecuvântat de prezenţa şi ocrotirea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva.
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva a adunat în Capitala Moldovei mii de oameni pentru a lua parte la Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de 26 de ierarhi din țară și din străinătate, moment care a încununat această perioadă binecuvântată la Iași. Până acum, potrivit estimărilor oferite de autorități, peste 179.000 de oameni au trecut pe la Raclele cu cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Gheorghios, Mitropolit de Kitrus, Katerini şi Platamonas, iar din soborul de arhierei au mai făcut parte: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Părinte Agathonikos, Episcop de Arusha şi Tanzania Centrală, Preasfinţitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfinţitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfinţitul Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, Preasfinţitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Preasfinţitul Părinte Benedict Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului.
Răspunsurile de la Sfânta Liturghie au fost oferite în acest an de către Corul Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii „Moldova”, dirijat de Consuela Radu-Ţaga.
După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinţitul Părinte Gheorghios a rostit un cuvânt de învățătură celor prezenți, în care a subliniat rolul covârșitor al pelerinajului în viața creștinilor:
Unul dintre cele mai frumoase obiceiuri ale creștinilor, încă din cele mai vechi timpuri, sunt pelerinajele, adică vizitele la lăcașurile, mănăstirile și la locurile sfinte, spre a primi binecuvântare prin sfintele icoane și moaște ale Sfinților sau prin comemorarea de evenimente duhovnicești care s-au petrecut într-un anumit loc. Așa se întâmplă în fiecare an și aici, la Iași. Cu toții am venit, unii de aproape și alții de departe, ca pelerini ai Sfintei Parascheva din Epivata, protectoarea spirituală a cetății Iașilor și ocrotitoarea noastră, a tuturor. Pelerinajul nostru devine, astfel o mărturie a dispoziției noastre lăuntrice de a ne întări în credință din credința pe care a avut-o Sfânta Parascheva în Dumnezeu și de a umbla în viața noastră după exemplul ei. Evanghelia ne arată adevăratul sens al pelerinajului și al pelerinului. Pelerinajul este mai mult decât o acțiune legată de un loc anume. Are drept țintă modul creștin de viețuire al omului în Biserică, felul în care fiecare dintre noi îl vede pe Dumnezeu și felul în care Dumnezeu ne vede pe noi. Pelerinajul este legat de un mod de a fi pe care Dumnezeu Îl dorește de la noi. În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos o încredințează pe femeia samarineancă faptul că: „Vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr” (Ioan 4, 23), și că Tatăl astfel de închinători își dorește […]. Adevărații pelerini sunt mai mult decât simpli călători la locurile sfinte, căutători ai cuvintelor sfinților sau cinstitori de icoane și de sfinte moaște. Adevărații pelerini nu sunt cei care ajung la autosuficiență datorită sfințeniei altora. Devenim adevărați pelerini atunci când ne străduim să lucrăm la propria noastră curățire și sfințire a vieții. Iar aceasta nu se împlinește doar prin respectarea formelor exterioare creștine, ci mai ales prin trăirea unei comuniuni autentice cu Dumnezeu. Dacă inima noastră nu se odihnește cu adevărat în chipul de închinare pe care Dumnezeu Îl cere, nu ne folosim duhovnicește. Suntem chemați, așadar, să nu ne limităm doar la închinarea la sfintele moaște și sfintele icoane. Ci, mai mult decât atât, viața bisericească, viața după Dumnezeu este autentică atunci când dă naștere credincioșilor transformați prin harul Învierii și al Iubirii pe calea Adevărului care este Hristos Însuși!
Clericii care au sprijinit refugiații din Ucraina au primit distincția de vrednicie „Crucea Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” de Ziua Sfintei Parascheva
Anul acesta, distincția „Crucea Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” a fost conferită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan unor preoți de la frontiera României cu Ucraina și Republica Moldova, care au fost prezenți la vamă și au ajutat refugiații care au fugit din calea războiului. Părintele Costel Rumega de la Parohia „Sfântul Nicoae” Rădăuți-Prut, părintele Mihai Haraga de la Parohia „Sfântul Gheorghe” Ștefănești, părintele Marcel Bobârcă de la Parohia Sculeni și părintele Oleg Petrov din Ucraina au primit în semn de mulțumire „Crucea Moldavă”.
Părintele Costel Rumega a stat în cele mai grele clipe, dimpreună cu familia sa, în vama Rădăuți Prut pentru a sprijini oameni bolnavi de cancer, persoane cu deficiențe fizice, bunici și femei cu copii.
Părintele Mihai Haraga a fost alături de doamna preoteasă – angajată la Poliția de Frontieră – și a contribuit la gestionarea crizei refugiaților: a oferit asistență, traducere, hrană și cazare, a format grupuri pentru transport în alte locații.
Părintele Marcel Bobârcă s-a aflat și el în timpul situației tensionate cu Ucraina. Acesta a fost prezent în Vama Sculeni din Iași și a oferit sprijin refugiaților. Dimpreună cu soția sa, cadru didactic, și elevii școlii, au scris mesaje și au realizat desene pentru copiii refugiați. Lucrările, scrise în limba română, engleză și ucrainiană, au împodobit pereții punctului de primire refugiați, aducând zâmbete celor întristați.
Părintele Oleg Petrov slujește într-o suburbie a orașului Odessa. Este sub ascultarea Preasfințitului Părinte Veniamin al Basarabiei de Sud și reprezintă Patriarhia Română în toată Ucraina. A ajutat peste 16.000 de refugiați să-și găsească adăpost în țara noastră, cei mai mulți la Cluj (peste 15.000). De asemenea, în parohia lui se aduc ajutoare și se gătește pentru soldați, pentru români și ucraineni.
Crucea Sfântului Iosif cel Milostiv a fost oferită astăzi și doamnei Valentina Haidău din Iași, voluntară în cadrul acțiunilor de sprijin. A lucrat pentru o bună perioadă la un centru comercial, apoi a muncit în Italia. Deși pensionară, având doi copii și patru nepoți, dânsă este o persoană extrem de activă și dedicată celor aflați în suferință: de aici determinarea de a sta în vamă.
După momentul oferirii distincțiilor, Părintele Mitropolit Teofan a mulțumit tuturor celor implicați direct în organizarea și buna desfășurare a hramului din acest an, subliniind legătura frățească și duhovnicească dintre poporul român și cel ucarinean, mai ales în contextul conflictului izbucnit la începutul acestui an:
Pentru noi, țara vecină, Ucraina, este importantă din foarte multe puncte de vedere. Amintesc unul. Și anume. Unul dintre cei mai mari sfinți pe care îi cinstește poporul român, Sfântul Paisie de la Neamț, ale cărui sfinte moaște sunt așezate împreună cu moaștele Sfintei Parascheva spre închinare s-a născut în Poltava, în Ucraina, nu departe de frontul sângeros care se desfășoară nemilos, iată, de multe luni de zile. Și unul dintre cei mai mari sfinți pe care-i cinstesc ucrainenii este un român de aici, din Moldova, din Iași, Sfântul Petru Movilă, Mitropolitul Kievului. Sunt sfinți care au unit cele două popoare de-a lungul vremii pentru că Dumnezeu ne-a așezat să fim aici, împreună.
Și toți românii, precum știți, au înțeles durerea celor de dincolo, frații noștri ucrainieni și i-au primit cu brațele deschise, bineștiind că filoxenia, adică iubirea de străini, a fost considerată dintotdeauna ca una din cele mai mari virtuți ale creștinului adevărat. Și am încercat și noi aici, împreună cu Sfânta Patriarhie și cu alte eparhii ale țării, să fim împreună cu ei, pentru o îmbrățișare sfântă, pentru o mână întinsă, pentru un ajutor pentru refugiații trecuți prin 3 granițe care au legătură cu Eparhia Iașilor. (…) De aceea, țin să mulțumesc tuturor preoților și credincioșilor care au înțeles chemarea noastră și au sacrificat ceva din timpul sau din bănuțul lor și i-au întâmpinat pe frații și surorile noastre din Ucraina așa cum se cuvine. (…).
Racla Sfintei Parascheva va rămâne afară timp de o săptămână, până sâmbătă, pe 15 octombrie. Dacă însă fluxul de pelerini va fi mare în această ultimă zi a pelerinajului, așezarea sfintelor moaște în Catedrala Mitropolitană va fi amânată până ce numărul credincioșilor va fi suficient pentru a putea fi gestionat în interior, decizia urmând a se anunța în acele momente.
Mai multe fotografii AICI
Sursa: Flavius Popa / Doxologia.ro
Foto credit: Pr. Silviu Cluci, Tudorel Rusu, Oana Nechifor și Alex Atudori / Doxologia.ro