Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 3 septembrie 2022, în mijlocul credincioșilor din Dorna, comuna Așchileu, județul Cluj, cu prilejul resfințirii bisericii din localitate.

De la ora 8:30, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a săvârșit slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, care, în ultimii trei ani, a fost restaurată și înfrumusețată.

În continuare, pe un podium special amenajat în proximitatea bisericii, Părintele Episcop-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Huedin – preotul Dan Ionuț Lupuțan, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh lect. univ. dr. Gheorghe Șanta, starețul Mănăstirii Voivodeni – protosinghelul Acachie Irimiea, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le credincioșilor prezenți pe tema „Să se deschidă ochii noștri”, pornind de la pilda vindecării celor doi orbi din Galileea.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultaa de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

La finalul slujbei, preotul paroh Gheorghe Șanta a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire, i-a oferit o icoană cu Maica Domnului.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul i-a acordat preotului paroh Gheorghe Șanta „Crucea Transilvană” pentru clerici, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului. Primarul comunei Așchileu, Ana Cighir, a  primit „Crucea Transilvană” pentru mireni, iar domnul Ioan Felecan a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. De asemenea, diplome de aleasă cinstire au primit și alți binefăcători, în frunte cu pictorul Alina Fechete.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale, precum și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

Scurt istoric

Comunitatea localității Dorna este formată din doar 27 de persoane, aparținând de Parohia Așchileu Mic, iar din punct de vedere administrativ de comuna Așchileu, județul Cluj.

Biserica din localitate, cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”,  a fost cumpărată în anul 1958, din localitatea Căprioara, județul Cluj, prin jertfelnicia bunilor credincioşi din această filie, sub îndrumarea preotului Simule Ananie, ajutaţi fiind şi de credincioşii parohiilor vecine. Lăcașul de cult a fost renovat între anii 1958-1968, fiind sfințit la data de 23 iunie 1968, de către vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu.

În anul 1988 s-au efectuat ample lucrări de renovare ale bisericii, s-a realizat pictura în ulei, s-a turnat un clopot nou, au fost înnoite veşmintele şi vasele liturgice, toate acestea sub păstorirea părintelui Gheorghe Şanta. Astfel că, la 16 octombrie 1988, Arhiepiscopul Teofil Herineanu resfinţeşte acest lăcaş de cult.

Între anii 2019-2022, din nou au fost demarate o serie de lucrări de renovare și înfrumusețare care au constat în placarea exteriorului cu polistiren, tencuirea şi înveşmântarea într-o culoare adecvată şi, mai ales, repictarea interiorului pe pânză de către pictorul Alina Fechete din Cluj-Napoca. De asemenea, a fost ridicat un nou iconostas din lemn de tei şi au fost realizate alte lucrări de înnoire, fiind coordonate tot de preotul paroh Gheorghe Șanta.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close