În cadrul Parohiei „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca va funcționa în curând un program after-school destinat copiilor nevoiași. Lucrările efectuate la noul corp de clădire au fost finalizate, iar centrul a fost binecuvântat joi, 2 septembrie 2021, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Programul after-school al Parohiei „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca se dorește a fi un loc unde elevii să aibă acces nelimitat la mijloace moderne de învățământ. Este al treilea proiect social derulat de parohie, pe lângă Cantina Socială „Sfântul Ioan cel Milostiv” și Casa de oaspeți „Sfântul Ilie”.
După oficierea slujbei de binecuvântare, Părintele Mitropolit Andrei a adresat un cuvânt de învățătură, în care a subliniat importanța faptelor bune și a credinței pentru mântuirea omului: „E bine să avem credință dreaptă și puternică, care să se răsfrângă în viața de zi cu zi, în toate faptele noastre cele bune. Credința fără fapte bune este moartă! Avem multe exemple din viața creștină care ilustrează acest adevăr. Dragostea creștină nu e teorie! Adevărata dragoste creștină se dovedește prin fapte concrete. Oameni cu suflet mare s-au angajat la o lucrare deosebită, iar noi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să le dea sănătate și ajutor”.
La inaugurarea centrului au fost prezenți, între alții, și prof. univ. dr. Traian Bojiță, preşedintele Fundației Transilvania Leaders din Cluj-Napoca, împreună cu membri acestei fundații, susţinători şi investitori ai proiectelor filantropice ale parohiei, între care fostul Ministru de Interne și al Transporturilor Ioan Rus și președintele Consiliului de Administrație al grupului Banca Transilvania, Horia Ciorcilă. De asemenea, la evenilemt a luat parte și prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, membru al consiliului parohial cu un rol deosebit în realizarea proiectelor social-filantropice din cadrul Parohiei „Sfânta Treime” și care s-a dovedit a fi punte de legătură între comunitate și ctitori, privind învestițiile necesare.
„Clădirea a fost edificată într-un an, noiembrie 2019 – noiembrie 2020, și are două niveluri: parter și mansardă, cu o suprafață utilă de 250 de metri pătrați. În acest spațiu va funcționa cel de-al treilea proiect al parohiei, pe lângă cantina socială și casa de oaspeți, un program after-school destinat copiilor din familii nevoiașe. Biserica a re datoria să se implice în activitățile cu semenii, în acțiunile caritabile. Prin toate aceste activități, ne străduim ca omul să nu se simtă singur în tristețea sa. La aceasta se rezumă întreaga propovăduire. Nu merită trăită decât o viață pusă în slujba semenilor. Mulțumesc tuturor pentru implicare și dăruire”, a spus promotorul și coordonatorul proiectului, părintele Cristian Baciu, preot paroh al parohiei „Sfânta Treime” și consilierul administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Acesta a adresat mulțumiri tuturor celor care s-au implicat pentru ca proiectul să fie materializat. Celelalte două proiecte sociale din cadrul parohiei clujene, inaugurate în luna iulie 2019, sunt cantina socială „Sfântul Ioan cel Milostiv” și casa de oaspeți „Sfântul Ilie”, coordonate de preotul paroh, părintele Cristian Baciu.
Cantina socială oferă zilnic o masă caldă, în mod gratuit, pentru aproximativ 30 de persoane nevoiașe, în timp ce casa de oaspeți oferă 12 locuri, în regim gratuit, pentru bolnavii care urmează tratamente în spitalele clujene, dar și pentru apărăținătorii acestora. Părintele Cristian Baciu a dezvăluit că de la darea în folosință, în casa de oaspeți au fost găzduite aproximativ 500 de persoane, care s-au bucurat de cele mai bune condiții.
Părintele Mitropolit Andrei a înmânat o serie de distincții și diplome de aleasă cinstire celor care s-au ostenit pentru ridicarea edificiului. Părintele paroh Cristian Baciu a primit distincția Crucea Arhiepiscopală. Adrian Ioan Crivi a primit Crucea Transilvană, Ioan Rus, Gheorghe Lazanu și Horia Ciorcilă au primit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”, iar prof. Dr. Marius Bojiță și prof. Gheorghe Vușcan (fost prefect al Clujului) au primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”.
În prezent, Arhiepiscopia Clujului derulează 55 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. De toată această lucrarea filantropică au beneficiat anul trecut peste 16.000 de persoane. Astfel, au fost cheltuiți 15.856.678 milioane de lei în scop filantropic, la nivelul Eparhiei Clujului.