Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului a lansat joi, 11 decembrie 2014,  primul proiect pe care îl va realiza cu fonduri europene şi care se referă la oferirea unor locuri de muncă în cadrul a două mici întreprinderi – o tipografie și o brutărie. Lansarea oficială a proiectului a avut loc în Sala „Nicoale Ivan” din cadrul Centrului Eparhial si s-a desfășurat în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. Au luat parte consileri, asistenți sociali, preoți și persoane implicate în organizarea și derularea proiectului.

„O şansă, o reuşită în viitor pentru persoane vulnerabile”

Intitulat „O şansă, o reuşită în viitor pentru persoane vulnerabile”, proiectul își propune să ofere 13 locuri de muncă în regiunea Nord-Vest, în beneficiul managerilor și a persoanelor vulnerabile vizate de proiect, consolidarea competențelor antreprenoriale pentru 15 lucrători sociali și 2 manageri și dezvoltarea capacității, competențelor, cunoștințelor și stimei de sine pentru 11 persoane din grupurile vulnerabile prin formare profesională și consiliere în vederea creșterii accesului acestora pe piața muncii.

Grupurile ţintă ale proiectului sunt formate din: 11 persoane aparținând grupurilor vulnerabile după cum urmează: femei în situații de risc , familii care au mai mult de 2 copii, familii monoparentale, persoane care trăiesc din venit minim garantat, 15 lucrători sociali și 2 manageri ai structurilor de economie socială.

„Este primul proiect de economie socială dezvoltat aici, care se va implementa pe parcursul unui an de zile, până anul viitor în octombrie. Proiectul urmăreşte practic dezvoltarea a două structuri de economie socială, adică două întreprinderi, una în cadrul Arhiepiscopiei, respectiv tipografia, şi cealaltă – brutăria – în cadrul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă. Aceste întreprinderi vor da şansa unor persoane din grupuri vulnerabile să depăşească stadiul de asista social şi să devină persoane active”, a explicat Aura Ioniţă, managerul proiectului.

Proiectul lansat, o șansă de ajutorare a semenilor

La lansarea oficială a proiectului a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului care și-a arătat bucuria pentru câștigarea acestui proiect, care potrivit Înaltpreasfinției Sale, va ajuta Arhiepiscopia să fie mult mai implicată în ajutorarea semenilor: „Ne propunem prin acest proiect să implementăm practic învăţătura creştină. Zice Sfântul Iacob că ‘e moartă credinţa fără faptă’. Şi atunci prin acest proiect se vor oferi o seamă de locuri de muncă pentru persoane vulnerabile. De aceea este important proiectul. Sigur că e puţin, dar am dori ca acest lucru să se întâmple pe scară mare în România, ca tot mai mulţi oameni să aibă de lucru aici acasă şi să nu fie obligaţi să nu plece pe alte plaiuri”.

Idei de antreprenoriat, pentru comunități defavorizate

Tot în cadrul proiectului, în cele nouă protopopiate din Arhiepiscopie vor avea loc evenimente de promovare a economiei sociale ca soluţie de rezolvare a problemelor unor categorii defavorizate. Practic, preoţi şi lucrătorii sociali vor primi idei şi sfaturi de la echipa care implementează proiectul european, care să îi ajute să vină cu soluţii care să se potrivească comunităţii lor. Aceste propuneri formulate de preoţii şi lucrătorii sociali s-ar putea concr
etiza, în viitor, în noi proiecte europene pe care Arhiepiscopia să le deruleze.

Tipografia în care vor lucra o parte dintre beneficiarii proiectului va fi construită şi dotată exclusiv din fondurile Arhiepiscopiei, din bani europeni urmând să fie plătiţi cei şase lucrători care vor munci aici, pentru un an de zile.

Proiectul este finanţat prin POSDRU, respectiv Fondul Social European, şi va fi implementat în parteneriat cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă Cluj-Napoca. Finanţarea are o valoare de 1.414.000 de lei, din care cofinanţarea nerambursabilă de 95 la sută.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close