Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a fost prezent vineri, 26 iulie 2013, în mijlocul tinerilor ce participă în perioada 22-28 iulie în tabăra de vară de la Mărișel. Părintele Mitropolit a oficiat o scurtă slujbă de binecuvântare a participanților, după care a adresat tinerilor un cuvânt de învățătură oferindu-le numeroase exemple de tineri cu viață curată precum Sfântul Ioan Valahul. Mitropolitul Clujului a dat numeroase exemple și recomandări, în cuvântul său, din literatura română și universală adresându-le tinerilor o invitație la lectură. După cuvântul de învățătură tinerii au adresat întrebări Înaltpreasfințitului Andrei despre viața duhovnicească, iar apoi au prezentat un program artistic cu scenete și recitaluri de poezii și cântece religioase.
La final Înaltpreasfințitul Andrei i-a miruit pe tineri și le-a oferit în dar cărți religioase. Tabăra de la Mărișel a fost organizată de Arhiepiscopia Clujului în parteneriat cu ASCOR filiala Cluj-Napoca. Aceasta este cea de-a treia tabără de vară organizată în luna iulie pentru copiii și tinerii clujeni. Potrivit coordonatorului activităților de tineret din Arhiepiscopia Clujului, Radu Copil, tinerii au parte în aceste tabere de vară de un program diversificat. Sunt organizate concursuri, întreceri sportive, ateliere practice, drumeții și excursii la principalele obiective turistice din zonă. În același timp tinerii participă în fiecare dimineață și seară la un program de rugăciune, dar și la discuții tematice coordonate de părintele Tudor Mudure.
Următoarea tabără de vară de la Mărișel va fi destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani și va fi organizată în perioada 19-25 august. ASCOR Cluj va mai organiza o tabără de tineret în luna august, mai exact în perioada 4-14 august, la Piatra Craiului, în apropierea mănăstirii cu hramul ,,Sf. Ioan Iacob Hozevitul”.