PS Vasile Someșanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Clujului a fost prezent în Duminica Mironosițelor, 19 mai 2013, în mijlocul credincioșilor parohiei nou înființate „Sf. Ierarh Alexandru” din Cluj-Napoca. Aici Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Preasfinția Sa a ajuns în jurul orei 9.30 de în parohia situată pe Bulevardul Muncii și a fost întâmpinat de copii îmbrăcați în costume populare. Apoi, de la ora 10, a început Sfânta Liturghie săvârșită pe altarul de vară amenajat în curtea unei firme din zonă. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Vasile a vorbit despre femeile mironosițe, ca modele pentru femeile de astăzi și a facut o paralelă cu Societatea Femeilor Ortodoxe, care oferă sprijin celor aflați în nevoie.
În cadrul Sfintei Liturghii s-au împărtășit multi copii, iar la final aceștia au primit iconițe și dulciuri din partea preotului paroh Claudiu Melean.
Parohia „Sfântul Ierarh Alexandru” a fost înființată la 1 ianuarie 2013, cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepsicop și Mitropolit Andrei. De la înființare și până în prezent s-a slujit într-o capelă amenajată, iar când timpul este frumos, pe altarul de vară. Pr. Paroh Claudiu Melean a declarat că se intenționează ca în această vară să pună piatra de temelie pentru biserica parohiei.
{joomplucat:14 limit=12|columns=4}