Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”, din cadrul programului „Hristos împărtășit copiilor”, desfășurat în Patriarhia Română, și-a desemnat grupurile catehetice câștigătoare la nivelul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Festivitatea de premiere la nivel eparhial a avut loc luni, 24 mai 2021, începând cu ora 15:00, în Paraclisul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Cu această ocazie, Părintele Mitropolit Andrei a înmânat din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și premiile acordate proiectului câștigător din partea Patriarhiei Române.

În deschiderea festivității, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt duhovnicesc. De asemenea, i-a felicitat pe elevii participanți, cât și pe coordonatorii lor, profesori și preoți.

 

La final, grupul catehetic al Parohiei „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca, în colaborare cu Școala Gimnazială „Horea” din Cluj-Napoca, care a câștigat premiul I, a susținut un scurt moment artistic.

Evenimentul, desfășurat cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare, a fost prezentat și moderat de părintele prof. Liviu Vidican-Manci, inspectorul pe probleme de catehizare parohială al Arhiepiscopiei Clujului și directorul Seminarului Teologic Ortodox din municipiu.

Mai multe fotografii AICI


Comunicatul integral:

Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”, din cadrul programului „Hristos împărtășit copiilor”, desfășurat în Patriarhia Română, și-a desemnat grupurile catehetice câștigătoare la nivelul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Încadrat în seria manifestărilor culturale și educaționale prilejuite de tematica omagială a acestui an, al pastorației românilor din afara României, concursul a oferit posibilitatea creării unor punți de legătură și de comunicare între parohiile din țară și cele din diaspora, concretizate în diverse activități educaționale, culturale, catehetice sau social-filantropice, o bună parte din ele desfășurate în mediul on-line.

La nivelul Eparhiei Clujului, o comisie numită de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și formată din trei membri, un consilier eparhial și doi inspectori, a evaluat mini-proiectele și a desemnat grupul catehetic câștigător.

Proiectul câștigător „Biserica – timp al devenirii. Familia – loc al regăsirii” a fost realizat de grupul catehetic al Parohiei „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II, în colaborare cu Școala Gimnazială Horea din Cluj-Napoca și în parteneriat cu grupul catehetic al Parohiei „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Sf. Mc. Vitus” din Chemnitz, Germania, prin implicarea celor 70 de participanți, preoți, cadre didactice, copii, părinți și alți invitați ai celor două comunități.

Pe locul al doilea s-a clasat proiectul „Mai aproape de semenii noștri” derulat în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Dâmbu Rotund, Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II, realizat de grupul catehetic al parohiei, în colaborare cu Școala Gimnazială „Emil Isac” din Cluj-Napoca și în parteneriat cu Parohia „Sfinții Români” din Móstoles, Spania.

Pe locul al treilea s-au situat două proiecte, „Acasă, în Biserică” realizat de Grupul de cateheză pentru tineri „Sf. Ioan Valahul” al Parohiei Șieu, Protopopiatul Bistrița, în colaborare cu Parohia „Sf. Ioan Rusul” din El Eljido, Spania, și „Familia – leagănul cel mai iubit”, mini-proiect desfășurat în Parohia Șoimeni, Protopopiatul Cluj I, în colaborare cu Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel” din Vultureni, Parohia „Sf. Nicolae și Sf. Ilie” din Vancouver, Canada, și Parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel. Sf. Spiridon” din Nottingham, Marea Britanie.

Premiul special, pentru meritul deosebit în promovarea identității românești în cadrul comunităților din diaspora prin multiple activități și concursuri realizate în perioada 2015-2021, a revenit grupului de tineri al Parohiei „Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou”, elevi ai Colegiului Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca.

Mențiuni au obținut următoarele proiecte: „Biserica – familia românilor din Italia și România” al Parohiei Turda Capelă II, Protopopiatul Turda; „Uniți prin cruce și tricolor” al Parohiei „Sf. Nicolae” din Iclod, Protopopiatul Gherla; „Împreună pentru copii și tineri” al Parohiei Huedin II, Protopopiatul Huedin, și „Uniți în cuget și-n simțiri” al Parohiei Căianu-Mic, Protopopiatul Beclean.

Cele 29 de proiecte derulate în protopopiatele Eparhiei Clujului au reunit peste 500 de copii și tineri numai din țara noastră, la care se adaugă și cei din diaspora, și ele subliniază preocuparea constantă a Bisericii pentru păstrarea identității spirituale de limbă și neam.

Festivitatea de premiere la nivel eparhial a avut loc luni, 24 mai 2021, ora 15.00, în Paraclisul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Eparhiei Clujului. Cu această ocazie, chiriarhul nostru a înmânat din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și premiile acordate proiectului câștigător din partea Patriarhiei Române. Întrucât condițiile restrictive nu au permis organizarea și desfășurarea unei festivități în data de 21 mai la Catedrala Patriarhală, televiziunea Trinitas TV a realizat un film cu momente reprezentative ale concursului ce a fost difuzat în seara zilei de 20 mai 2021.

Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni” va continua în toate parohiile Eparhiei Clujului până în data de 22 august 2021 – Duminica românilor migranți.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

Pr. Cornel Coprean


Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close