Preasfinţitul Părinte Iustin Hodea este de astăzi, 27 decembrie 2016, noul Chiriarh al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Ceremonia de întronizare a avut loc în Catedrala din Baia Mare.
Sute de credincioşi maramureşeni, clerici, academicieni, oficialităţi locale şi centrale au participat astăzi în Catedrala din Baia Mare, la Sfânta Liturghie şi festivitatea de întronizare a Preasfinţitului Părinte Iustin în demnitatea de Chiriarh al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.ljn mmmmmmmm
Sfânta Liturghie a fost oficiată de 18 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Slujba a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
În cadrul Sfintei Liturghii, cuvântul de învăţătură a fost rostit de Mitropolitul Clujului. Ierarhul a vorbit despre sărbătoarea Naşterii Domnului şi a evidenţiat personalitatea deosebită a Sfântului Arhidiacon Ştefan, primul martir al Bisericii noastre.
După oficierea Sfintei Liturghii a urmat festivitatea de întronizare. Gramata mitropolitană a fost citită de Preasfinţitul Părinte Ignatie Mureşanul, Episcop vicar al Spaniei şi Portugaliei.
În continuare, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a dat citire mesajul Patriarhului României adresat cu acest prilej:
Calităţile teologice, duhovniceşti şi pastorale deosebite, pe care le-aţi dovedit în slujirea de Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, ne îndreptăţesc să avem speranţa că slujirea de Chiriarh sau de conducător al Eparhiei, pe care o începeţi astăzi, va fi o lucrare rodnică, binecuvântată de Dumnezeu şi folositoare Bisericii şi Neamului românesc.
În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei l-a sfătuit pe noul ierarh al Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului să aibă în vedere patru îndatoriri principale.
Să îi primiţi pe toţi credincioşii eparhiei cu aceeaşi receptivitate”, a fost primul îndemn al Mitropolitului Andrei. „Să îi iubiţi pe toţi”, să vă rugaţi „pentru toată lumea, pentru toţi maramureşenii, pentru toţi sătămărenii ca să se apropie de Hristos şi să meargă pe calea cea bună” şi „să purtaţi sarcinile tuturor”, au fost celelalte sfaturi adresate de Înaltpreasfinţia Sa.
Totodată, Mitropolitul Andrei i-a recomandat Preasfinţiei Sale ca în această lucrare pastorală să dea dovadă de răbdare.
În această lucrare este foarte important să aveţi multă răbdare. Să vă întărească Dumnezeu răbdarea, să vă ţină sănătos ca să îi duceţi pe toţi maramureşenii pe calea mântuirii într-un veac care nu e uşor, într-un veac secularizat şi secularizant.
Prezent la eveniment, dl Victor Opaschi a vorbit despre legătura de „paternitate duhovnicească” deosebită dintre ierarhul întronizat astăzi şi „voievodul spiritual al Maramureşului”, Înaltpreasfinţitul Părinte Justinian. Domnia sa a evidenţiat că această demnitate primită astăzi este o „confirmare a muncii energice susţinute” a Preasfinţitului Iustin.
Vă doresc să păstoriţi eparhia încredinţată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a Sfântului Sinod cu aceeaşi energie, curaj duhovnicesc şi devotament care v-au călăuzit până acum. Sunteţi, fără îndoială, cea mai inspirată alegere pentru această demnitate care vi s-a încredinţat începând de astăzi.
Părintele Vasile Augustin, vicar administrativ al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a rostit un cuvânt din parte clerului şi credincioşilor eparhiei.
În numele preoţimii, a monahilor şi a credincioşilor din istorica noastră eparhie vă felicităm şi vă urăm păstorire bogată şi lungă în fruntea eparhiei noaste, a precizat părintele.
Apoi, Preacucernicia sa a oferit Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei şi Preasfinţitului Părinte Iustin câte o icoană reprezentând pe Sfântul Arhidiacon Ştefan.
Acum, când suntem la început de drum, când cu multă emoţie şi umilinţă păşim pe urmele acestor mari păstori ai Maramureşului, rugăm pe Dumnezeu să ne stea în ajutor, să ne dăruiască ajutor sfânt în lucrarea care ne stă înainte, a precizat Preasfinţitul Părinte Iustin.
Totodată, ierarhul a făcut un apel la clerul eparhiei pe care l-a chemat la o împreună lucrare. „Îi chem să slujim cu fidelitate sfânta şi dreapta credinţă”, a fost îndemnul Preasfinţiei Sale:
Vreau să îndrept un gând acum către clerul de mir şi cinul monahal prin care îi chem să slujim poporul lui Dumnezeu aşa cum L-a slujit Hristos. Sunt vremuri de mari provocări care se desfăşoară într-un ritm absolut ameţitor, iar Biserica nu sperie de acestea. Suntem chemaţi, aşa cum a zis Prorocul David, „să nu dăm somn ochilor noştri şi nici odihnă tâmplelor noastre” până nu vom vedea ctitorit, împodobit, înfrumuseţat lăcaşul lui Dumnezeu din sufletul fiecărui român. Îi chem la o împreună lucrare de implicare şi responsabilitate. Nu avem timp de odihnă. Trebuie să lucrăm toată viaţa, deoarece este scurtă. Îi rog ca împreună să ne ocupăm de cei săraci, abandonaţi, singuri şi nedreptăţiţi de o societate care se vrea corectă şi dreaptă şi totuşi produce atâta nedreptate.