Cuvântul Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul la instalarea sa ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit duminică, 23 februarie 2020, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
ÎPS Voastră Părinte Mitropolit, ÎPS Voastră, PS Voastre,
Cuv. și PC frați preoți, PC Maici,
Domnule Ministru,Onorate oficialități,
Fraților, surorilor, dragi tineri,
„Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia” (1 Timotei 4, 12)
Proorocul Moise păștea oile socrului său în jurul Muntelui lui Dumnezeu Horeb, riscându-și confortul vieții sale pământești. Aceasta pentru că, atunci când se apropie cineva de Dumnezeu, nu poate să rămână neatins de prezența Lui, care, deși așteptată, totuși se arată surprinzătoare, năvalnică, dar și mult prea puternică pentru ceea ce este omul și ceea ce el poate purta. Și curios, îndrăzneț și doritor de experiență, Moise se apropie de vedenie și dintr-o dată se trezește călcând pe pământ sfânt, pășind în altarul lui Dumnezeu. Și totuși, stând în fața lui Dumnezeu, stare pe care și-a dorit-o întreaga viață, i se face frică, pentru că se simte prea mic, Îl vede pe Dumnezeu așa de mare, iar sarcina care se așează pe umerii săi se arată a fi neașteptat de grea. Această stare o descrie Sfântul Apostol Pavel zicând: „Înfricoşător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului celui viu” (Evrei 10, 31). Însă Moise va spune în cele din urmă „Iată-mă, Doamne”, „vremea este ca Tu să lucrezi”. Dincolo de frica, de neliniștea sau de slaba credință a omului, focul ce însoțea arătarea lui Dumnezeu „ardea și nu se mistuia”, reprezentând garanția chemării – „Domnul este cu tine”, și anticipând alegerea care aducea cu sine calea mântuirii sale, dar și a poporului lui Dumnezeu.
Maica Domnului, Rugul Aprins, a fost și garanția chemării mele, care, pe 13 februarie 2020, s-a confirmat în alegere și am această credință că s-a întâmplat nu de la oameni, ci de la Dumnezeu prin aleșii Săi – „părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă” (Fapte 15, 28). Această zi a fost schimbarea de macaz din viața mea, care a venit cu năvală, dar și cu teamă. Credința, ca și act esențial al vieții, pe care în decursul timpului am propovăduit-o cu insistență, era chemată la manifestare în toată puterea ei. Deși puțin timp de atunci, a adus cu sine cele mai intense trăiri din parcursul meu biografic. S-au întâlnit aici atât puterea de retrospectivă, aducând cu sine nostalgii și bucurii deopotrivă – oameni, locuri, clipe, experiențe, cât și, pregnant și năvalnic, o cale a prospectivelor. Viitorul se construiește împreună cu Dumnezeu în rugăciune, care are rolul de a desțeleni și lumina mintea, de a desluși căi și de a dispune înspre lucrarea cea bună. Ne rugăm la vecernie „Doamne, fă cu noi semn spre bine; îndreptează-ne pe calea Ta ca să umblăm întru adevărul Tău”. De aici vine nădejdea, dincolo de puținătatea vârstei și nedeplinătatea mea duhovnicească. Însoțit de aceste trăiri, stau și eu azi înaintea lui Dumnezeu și Îi spun: „Iată-mă, Doamne!”, „fă cu mine semn spre bine, vas ales în care Tu să Te odihnești și iconom al Tău în mijlocul poporului care Îți stă înainte”.
Îl iau drept model și protector în slujirea mea arhierească pe Sfântul Nicolae Velimirovici, care mi-a fost și până acum dascăl în formarea mea pastorală. Cu o educație teologică, dar și laică, desăvârșită, a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu ca un nou „gură de aur”, a slujit cu belșug de dragoste frățească și s-a rugat cu inimă de părinte pentru păstoriții săi. „Doamne, miluiește-mă pe mine păcătosul și lumea Ta”. Cele trei direcții îmi doresc să fie și coordonatele misiunii mele pastorale atât cât îmi va fi în putință.
Îi mulțumesc „Dumnezeului Părinților noștri”, care m-a scos din casa părintească și m-a așezat în Sfântul Său altar. Vin de pe Valea Arieșului, ca un reprezentant al moților vrednici de acum și de oarecând. Dumnezeu m-a adus la viață într-o familie sacerdotală. M-am trezit înaintea icoanei, odihnindu-mă în altarul bisericuței de lemn de pe deal din satul de munte Sartăș. Tatăl meu, preotul Ioan, m-a învățat alfabetul credinței și m-a împrietenit cu Dumnezeu, iar mama mea, dăscălița Elena-Mărioara, m-a introdus în tainele lumii, dar, mai ales, în cele ale bunei cuviințe. I-aș așeza bucuros pe părinții mei în proximitatea icoanelor sfinților pentru tot ceea ce au așezat în mine și în credincioșii de acasă, din satul nostru. Apoi, le-aș dori tuturor să aibă frați așa cum este fratele meu Marius. M-am bucurat și mă bucur de dragostea, echilibrul și căldura sufletească pe care mi le oferă cu generozitate, alături de soția și băiețelul lor.
Familiei mele se adaugă și familia mai mare a parohiei în care m-am născut. Am avut o copilărie așezată, în mijlocul unor oameni frumoși, cărora le sunt recunoscător cu prisosință. Cei mai mulți sunt în viață, însă unii au plecat în eternitate. Un gând special se îndreaptă sus, către Tanti Felicia, „cel mai iubitor dintre pământeni”, către cantorul Andrașiu, dar și către mulți alții.
Mă gândesc apoi cu evlavie la dascălii, dar și la colegii mei din localitatea natală, de la Seminarul Teologic din Alba Iulia, de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, dar și la cei din străinătate, de la Institutul Ecumenic de la Bossey și Universitatea din Padova. De asemenea îmi manifest recunoștința față de părinții mei duhovnici, Preotul Ioan Ciungu și Arhimandritul Teofil Tia, dar și față de PS Părinte Teofil, sfătuitor și părinte la ceas de seară, mereu de gardă în fața căutărilor și frământărilor mele. În tot acest parcurs l-am simțit pe Dumnezeu purtând grijă de mine și scoțându-mi înainte oameni potriviți.
M-am simțit mereu un privilegiat alături de colegii de serviciu de la Centrul Eparhial și de la Facultatea de Teologie, cărora le făgăduiesc colaborare în continuare în spirit de colegialitate. Un cuvânt special îl adresez studenților mei, cu care am încercat în toți acești ani să studiem Teologia sub chipul prieteniei evanghelice – „Voi sunteți prietenii mei… v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute” (Ioan 15, 14-15). Lor le datorez mult în formarea mea profesională și duhovnicească. Și îi adaug aici și pe toți fiii mei duhovnicești. Pe principiul „ucenicul își naște duhovnicul” așa m-am născut și am crescut și eu, iar calitatea de părinte socotesc că este cea mai înaltă slujire în această lume.
De la cer până la pământ mulțumesc acum ÎPS Mitropolit Andrei. ÎPS Sale îi datorez toată formarea mea intelectuală, pastorală, dar și duhovnicească. Au trecut peste 20 de ani de când am intrat sub oblăduirea Sa. A avut încredere în mine de la început și, mai ales, răbdare cu tinerețile și nedesăvârșirile mele. Pentru mine a fost omul-instituție care m-a fascinat, pe care l-am admirat și pe care l-am slujit. Atât cât îmi va sta în putere și de acum înainte voi încerca să îmi desfășor activitatea în deplină ascultare și comuniune cu IPS Sa, să-l odihnesc lucrând spre zidirea poporului lui Dumnezeu din Eparhia Vadului, Feleacului și Clujului.
Îi sunt recunoscător cu evlavie PS Vasile, bunul păstor care m-a îmbrățișat din primul moment în care am pășit în această curte. Chipul său părintesc, care îi primește pe toți fără să îi judece, îmi va fi icoană care să mă inspire în toată lucrarea mea pastorală.
Mulțumesc ÎPS Părinte Irineu al Alba Iuliei, PS Iustin al Maramureșului și Sătmarului, PS Visarion al Tulcii, PS Petroniu al Sălajului, PS Gurie al Devei și Hunedoarei, PS Macarie al Europei de Nord, PS Timotei, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, PS Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, nașul meu de călugărie, care mi-au conferit harul arhieriei. Calde mulțumiri oficialităților prezente cu care voi încerca o bună colaborare.
Un gând special se îndreaptă către frații preoți și monahi prezenți la slujba de hirotonie, dar și către toți cei din eparhie. Le făgăduiesc tuturor că mă voi strădui să le fiu părinte, atunci când e nevoie de îmbrățișare și îndreptare; frate, atunci când e de lucrat împreună umăr la umăr; și prieten, atunci când e nevoie de părtășie sinceră.
Și acum mă adresez credincioșilor noștri din cele două județe. Vă mărturisesc că, în toată această perioadă, m-am simțit copleșit de atâta dragoste venită dinspre dumneavoastră. Lucrarea pastorală va însemna misiunea mea de căpătâi de acum încolo. Mă voi strădui să o fac bine, atât cât voi putea, având încredințarea că „harul pe cele neputincioase le vindecă”. Un loc special îl voi dedica tinerilor, socotind că tinerețea mea este un dar de la Dumnezeu tocmai pentru o bună lucrare cu și pentru ei. Îmi doresc mult să fiu prietenul vostru și mă voi osteni din răsputeri pentru acest lucru.
Mulțumesc tuturor celor care ați participat la această celebrare luminoasă, din eparhia noastră, de pe Valea Arieșului sau din alte părți, și îl rog pe Dumnezeu să vă ocrotească și să vă binecuvânteze pe fiecare în parte. Având conștiința că sunt însoțit și ocrotit de Sfinții Cuvioși Benedict de Nursia și Isaac Sirul, pornesc la drum cu nădejde, cerându-vă frățiilor voastre, tuturor, rugăciunea pentru mine.
