În ziua Praznicului Împărătesc al Botezului Domnului, vineri, 6 ianuarie 2023, mii de credincioși clujeni și-au îndreptat pașii spre Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde au participat la Sfânta Liturghie arhierească, urmată de Sfințirea cea Mare a apei.

Astfel, de la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, printre care s-au aflat clerici de la Centrul Eparhial, slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Descoperirea Preasfintei Treimi”, în cadrul căruia a vorbit despre semnificația sărbătorii și despre faptul că la Bobotează ni se descoperă Sfânta Treime. Totodată, ierarhul a afirmat că la Bobotează se reînnoiește omul și tot Cosmosul, îndemnându-i pe credincioși să aibă grijă de mediul înconjurător, care este darul lui Dumnezeu.

„La Bobotează ni se descoperă întreaga Sfântă Treime. Dumnezeu este unul în ființă și întreit în persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Fiul se botează în Iordan, Tatăl grăiește din Cer și Duhul Sfânt se pogoară în chip de porumbel. (…) La Bobotează se sfințesc apele. Ele devin vehicul purtător de Duh Sfânt”, a spus ierarhul.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Sfințirea cea Mare a apei

În continuare, după rugăciunea Amvonului, pe amplasamentul special amenajat în fața Catedralei din Piața Avram Iancu, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a oficiat slujba Sfințirii Mari a apei (Agheasma Mare). Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat mulțimea de credincioși și le-a vorbit despre importanța praznicului de astăzi în planul de mântuire a lumii.

 

La slujba au participat numeroși credincioși, autorităţi militare și civile, precum și oameni de cultură.

De asemenea, a fost prezentă garda de onoare a Grupării de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca. Totodată, jandarmii clujeni, prezenţi la faţa locului, au amenajat culoare de acces din garduri metalice, pentru a evita aglomerația.

Sărbătoarea Bobotezei are în fiecare an o solemnitate aparte la Cluj-Napoca. Piața Avram Iancu din fața Catedralei a fost pregătită încă din Ajun pentru Praznicul Botezului Domnului, când au fost aduse cele 20.000 de sticle cu Agheasmă, care, după slujba de sfințire din ziua Bobotezei, au fost împărțite credincioșilor prezenți. Acțiunea de împărțire a fost realizată de un grup de studenți voluntari din cadrul ASCOR Cluj-Napoca, fiind ajutați de jandarmii clujeni.

Mai multe detalii despre efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei

 

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close