În ziua Praznicului Împărătesc al Botezului Domnului, joi, 6 ianuarie 2022, mii de credincioși clujeni și-au îndreptat pașii spre Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde au participat la Sfânta Liturghie arhierească, urmată de Sfințirea cea Mare a apei.

Astfel, de la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, printre care s-au aflat clerici de la Centrul Eparhial, slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Boboteaza este sărbătoarea Arătării Domnului”, în cadrul căruia a vorbit despre semnificația sărbătorii și despre faptul că la Bobotează ni se descoperă Sfânta Treime.

„Boboteaza este sărbătoarea Arătării Domnului. La 30 de ani Domnul vine la Iordan și se arată lumii (…) La Bobotează ni se descoperă întreaga Sfântă Treime. Aceasta este învățătura Bisericii creștine, Dumnezeu este unul în ființă și întreit în persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Fiul se botează în Iordan, Tatăl grăiește din Cer și Duhul Sfânt se pogoară în chip de porumbel. La Bobotează se sfințesc apele. Ele devin vehicul purtător de Duh Sfânt.”

Totodată, a afirmat că „la Bobotează se reînnoiește omul și tot Cosmosul”, amintindu-le  credincioșilor de grija față de mediul înconjurător, de care trebuie să avem grijă și să-l păstrăm curat.

„Să avem grijă de lumea aceasta pe care Dumnezeu a creat-o și după ce a căzut, din cauza omului, a restaurat-o Domnul Iisus Hristos. (…) Să fim ecologiști, plecând de la lucruri elementare: având grijă să fie râurile curate, având grijă să fie pădurile curate, având grijă ca în jurul nostru totul să fie păstrat curat, pentru că e darul lui Dumnezeu făcut nouă, păcătoșilor! Darul lui Dumnezeu pe care noi l-am pângărit, dar pe care El, întrupându-Se și venind la Iordan, l-a restaurat”, a spus ierarhul.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu.

Sfințirea cea Mare a apei

În continuare, după rugăciunea Amvonului, pe amplasamentul special amenajat în fața Catedralei din Piața Avram Iancu, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a oficiat slujba Sfințirii Mari a apei (Agheasma Mare). Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat mulțimea de credincioși și a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc.

La finalul slujbei, în timp ce a fost cântat Troparul Bobotezei, trei clerici, cu ajutorul câtorva copii, în mod simbolic, au dat drumul în văzduh câtorva porumbei albi.

La Botezul Domnului Iisus Hristos, în apele râului Iordan, Duhul lui Dumnezeu S-a arătat sub formă de porumbel: „Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El” (Ioan 1, 32). De asemenea, conform Sfântul Nicolae Velimirovici, puritatea porumbelului este considerată un simbol al purităţii Sfântului Duh, precum și un simbol al păcii.

Sărbătoarea Bobotezei are în fiecare an o solemnitate aparte la Cluj-Napoca. Piața Avram Iancu din fața Catedralei a fost pregătită încă din Ajun pentru Praznicul Botezului Domnului, când au fost aduse cele 15.000 de sticle cu Agheasmă, care, după slujba de sfințire din ziua Bobotezei, au fost împărțite credincioșilor prezenți, conform eclesiarhului Catedralei Mitropolitane, arhim. Simeon Pintea. Acțiunea de împărțire a fost realizată de un grup de studenți voluntari din cadrul ASCOR Cluj-Napoca.

 

Mai multe detalii despre efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei

La slujba au participat numeroși credincioși, autorităţi militare și civile, precum și oameni de cultură.

De asemenea, a fost prezentă garda de onoare a Grupării de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca. Totodată, jandarmii clujeni, prezenţi la faţa locului, au amenajat culoare de acces din garduri metalice, pentru a evita aglomerația.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close