La Praznicul Bunei Vestiri, miercuri, 25 martie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie la Capela Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.
Cu acestă ocazie, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură.
„Bună Vestire mi se face mie astăzi, fiecăruia în parte, neamului meu și lumii întregi. Care este această Bună Vestire? Faptul că Dumnezeu este cu noi. Dumnezeu vine pe pământ. Astăzi este începutul mântuirii noastre. «Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea Tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face», așa am cântat în troparul zilei. Astăzi este începutul mântuirii mele, astăzi este începutul mântuirii noastre, al neamului meu și al lumii întregi. Aceasta este Vestea cea Bună care ne reconfortează, care ne dă direcție, care ne pune din nou în matca credinței, că Dumnezeu este cu noi. Fecioara Maria a fost în stare să-L aducă pe pâmânt și să-L facă Unul dintre noi, de acum numele Lui este Emanuel – cu noi este Dumnezeu – așa cum cântăm de atât de multe ori pe parcursul Postului Mare. Aș zice că acest imn, «cu noi este Dumnezeu», ar trebui să devină un soi de cântare de biruință pentru fiecare dintre noi.”, a subliniat ierarhul.
De asemenea, Preasfințitul Benedict a vorbit și despre faptul că sărbătoarea Bunei Vestiri este hramul Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, deoarece la data de 25 martie, în urmă cu 14 ani, în anul 2006, a fost înființată Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, devenită ulterior Mitropolia, Clujului, Maramureșului și Sălajului. Tot în acea zi a fost întronizat primul mitropolit al ei, vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, iar după moartea sa, în anul 2011, tot într-o zi de 25 martie, a fost înscăunat ca Mitropolit al Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, actualul Întâistătător al eparhiei.
„Astăzi este și sărbătoarea Mitropoliei noastre. Se împlinesc nouă ani de când a fost întronizat ca mitropolit – Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul nostru. Sărbătorim această zi în tăcere, într-o atmosferă solemnă și într-o atmosferă de pocăință, dar nu într-o tăcere nelucrătoare, ci într-o tăcere care ne ajută să ne reconfigurăm lăuntric, să ne reconstruim lăuntric în așa fel încât să ne pregătim pentru viața cea nouă pe care ne-o oferă Dumnezeu în aceste momente. Totodată, ne gândim cu mângâiere și cu încredere la toată această perioadă în care Părintele nostru Mitropolit a lucrat, cu timp și fără timp, pentru pastorația credincioșilor din eparhia noastră. Și îmi vine să zic că el este părintele nostru care veghează, treaz și rugător, care îngenunchează, smerit și în durere, și care nădăjduiește, întru răbdare și încredere, pentru copiii săi. Am auzit în Apostolul de astăzi, Sfântul Pavel citându-l pe Isaia, că așa este un părinte: el veghează, îngenunchează și nădăjduiește pentru el și, mai ales, pentru copiii săi. «Iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu» (Isaia 8, 18). Așa este și Părintele Mitropolit Andrei.
De aici, din biserica de dinăuntru, vă urăm și dumneavoastră celor de dinafară, celor care acum trăiți realitatea Bisericii în casele dumneavoastră, vă urăm mângâiere și pace de la Domnul Hristos, Care astăzi vine în lume, și îmbrățișare de la Maica Domnului, care este Măicuța noastră, a tuturor.”, și-a încheiat predica Episcopul-vicar Benedict.
Slujba a fost săvârșită cu ușile închise, fără accesul credincioșilor, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului. În cadrul slujbei, ierarhul a citit rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii.
Autor: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro