Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat luni seara, 5 aprilie 2021, un eveniment aniversar în cinstea părintelui Iustin Tira, vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Clujului, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viață. Părintele vicar s-a născut la data de 4 aprilie 1951, în localitatea Plopiș, județul Maramureș.
Manifestarea aniversară a avut loc de la ora 18:00, la Biserica „Sfântul Dimitrie cel Nou” din cartierul clujean Gheorgheni, unde părintele vicar slujește din luna mai a anului 2008.
În deschidere, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat o slujbă de Te Deum, mulțumind lui Dumnezeu pentru cei 70 de ani de viață și pentru toate darurile revărsate asupra părintelui vicar Iustin Tira.
La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de felicitare și i-a oferit vicarului eparhial o icoană cu Maica Domnului și un aranjament floral. Totodată, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a înmânat Diploma omagială cu medalie a anului 2020, Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români.
În cadrul evenimentului aniversar a fost lansat volumul „Slujire și Dăruire. Omagiu Părintelui vicar Iustin Tira”, coordonat de pr. prof. univ. dr Ioan Chirilă, cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, și de pr. dr. Cornel Coprean, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului. Cartea a apărut la Editura Renașterea și conține mărturiile și evocările unor ierarhi, a celor care îl cunosc, colaborează sau au colaborat de-a lungul timpului cu părintele vicar, dar și ale familiei și apropiaților dânsului.
Apariția editorială, personalitatea părintelui vicar Iustin Tira, precum și activitatea desfășurată în cei 70 de ani de viață, dintre care 48 de ani în calitate de slujitor al Sfântului Altar și 23 de ani în calitate de vicar eparhial, au fost prezentate de părintele prof. univ. dr. Ioan Chirilă.
La final, părintele vicar Iustin Tira a mulțumit lui Dumnezeu pentru darul vieții și pentru toate binecuvântările revărsate asupra sa, precum și părintelui duhovnicesc, vrednicului de pomenire Arhiepiscop Iustinian Chira, în preajma căruia s-a format intelectual și duhovnicește de la vârsta de 10 ani. Apoi a mulțumit ierarhilor, colaboratorilor, colegilor, credincioșilor, familiei și tuturor celor prezenți.
Evenimentul, desfășurat în prezența unui public restrâns, cu respectarea normelor igienico-sanitare aflate în vigoare, a fost moderat și prezentat de părintele consilier Cornel Coprean. Printre ce prezenți s-au numărat Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Preasfințitul Părinte Vasile Flueraș, Episcop emerit al Clujului, clerici de la Centrul Eparhial, protopopi și preoți din cuprinsul Eparhiei, oameni de cultură, credincioși și membri ai familiei.
Scurtă biografie
Preotul Iustin Tira s-a născut la data de 4 aprilie 1951, din părinții Parasca și Mihai Tira, în localitatea Plopiș, județul Maramureș.
A absolvit Seminarul Teologic Ortodox Român din Cluj-Napoca (Promoția 1971) și Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu (Promoția 1975).
A fost hirotonit diacon, de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu, în data de 18 octombrie 1973, pe seama Catedralei Arhiepiscopale din Cluj-Napoca, unde a slujit până la data de 28 mai 1988, când a fost hirotonit preot, tot de Arhiepiscopul Teofil Herineanu, pe seama Catedralei Arhiepiscopale. Aici a slujit până la data de 1 mai 2008, când a fost transferat la Parohia ,,Sfântul Dimitrie cel Nou” din Cluj-Napoca, Protopopiatul Ortodox Cluj II, unde activează în prezent.
Între anii 1985-1988 a fost secretar eparhial, în perioada 1993-1998 consilier economic, iar din anul 1998 până în prezent ocupă funcția de vicar administrativ al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului