În duminica a 5-a după Rusalii, a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a resfințit biserica cu hramul „Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, din localitatea Valea Mare, Protopopiatul Năsăud.
Înconjurat de un sobor de preoți, din care a făcut parte și părintele Ioan Dâmbu, Protopopul de Năsăud, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat slujba de resfințire de la ora 9:00, iar de la ora 10.00 Sfânta Liturghie pe o scenă amplasată în curtea bisericii.
„Omul modern, secularizat vrea să trăiască o viață comodă, fără Dumnezeu, fiind captiv doar bunăstării materiale!”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei în cuvântul de învățătură.
La finalul Sfintei Liturghii, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a săvârșit o slujbă de binecuvântare a casei parohiale care a fost renovată de curând.
Ca o recunoaștere a efortului depus în renovarea și înfrumusețarea bisericii și a casei parohiale, preotul paroh Vasile Ureche a primit din partea Înaltpreasfințitului Andrei distincția de „Iconom”, cu dreptul de a purta brâu roșu, iar Primarul Comunei Șanț, care a sprijinit integral aceste lucrări, dl.ing. Ioan Szabo, a primit „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Clujului acordată mirenilor.
Toți cei care au fost implicați în lucrările amintite au fost distinși cu „Diplome de aleasă cinstire”.
Parohia Valea Mare este așezată în partea de Nord a județului Bistrița Năsăud, iar până în anul 1997 a fost filie a parohiei Șanț.
Biserica ocrotită de Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir a fost construită între anii 1994-1997, iar din anul 2002 a intrat în ample lucrări de reconsolidare și înfrumusețare, alături de casa parohială.
Autor: Robert Kovacs, Radio Renașterea