Patriarhul Daniel s-a născut la data de 22 iulie 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea.


„Să devenim mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu” este îndemnul care caracterizează cei 69 de ani de viață, dar mai ales cei aproape 13 ani de patriarhat ai Preafericitului Părinte Daniel.

Sub conducerea Preafericirii Sale, Biserica Ortodoxă Română a devenit cel mai mare filantrop al contribuției în lucrarea socială, mobilizând instituții și oameni în slujba celor aflați în dificultate. Remarcabilă a fost implicarea Bisericii în lupta cu actuala epidemie și cu efectele cauzate de aceasta în societate.

Cu ocazia aniversării din 22 iulie și în contextul Anului comemorativ al filantropilor ortodocși români, vă aducem în atenție o sinteză a lucrării sociale a Bisericii sub coordonarea Patriarhului Daniel.

În paralel cu viața liturgică, cu zidirea lăcașurilor de cult, cu activitatea misionară și culturală, filantropia Bisericii s-a concentrat spre mai multe zone defavorizate. Iată principalele locuri unde „mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu” au lucrat cu hărnicie sub conducerea Părintelui Patriarh:

Satul

Anul omagial al satului românesc (2019) a fost un punct de reper în acest sens și un semnal de alarmă către întreaga societate. Mesajul transmis de Patriarh a fost acela că „Nu trebuie să privim nostalgic şi mioritic, ci să ne mobilizăm în favoarea satului românesc”. Preafericirea Sa a formulat și un set de propuneri pentru îmbunătățirea situației din mediul rural românesc.

Patriarhul României a avut în atenție acest segment defavorizat din perioada în care era Mitropolit al Moldovei și Bucovinei prin Programul „Nici un sat fără biserică”. Grija Preafericirii Sale pentru comunitățile din mediul rural nu s-a rezumat doar la partea spirituală și liturgică. A continuat să se manifeste în perioada de patriarhat cu programe pentru sprijinirea familiilor preoţilor din parohiile sărace și mai apoi cu proiectul de anvergură „Sănătate pentru Sate”, în urma Protocolului încheiat cu Ministerul Sănătăţii în septembrie 2015.

Vârstnicii

Vârstnicii bolnavi, singuri și neajutorați sunt un alt segment în atenția lucrării filantropice din Biserică sub conducerea actualului patriarh.

La inițiativa Patriarhului Daniel au fost fondate la București Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” și Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice „Sfântul Silvestru”.

La nivelul Patriarhiei Române, doar în 2019, peste 45.000 de persoane vârstnice, bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonaţi de familie sau care prezentau grave probleme de sănătate au primit asistență în aşezămintele de protecţie socială bisericeşti, centrele sociale de tranzit şi adăposturi de noapte.

Copiii, familiile

Centrul de zi pentru copii „Sfânta Muceniţă Sofia” a fost fondat în Arhiepiscopia Bucureştilor la inițiativa PF Daniel, în 2012.

În Patriarhia Română funcționează în prezent 107 centre de zi pentru copii, 52 birouri de asistență socială și centre comunitare, 38 centre de tip familial, 51 grădinițe sociale și afterschool, 13 locuințe protejate, 15 centre de urgență (pentru persoane fără adăpost, pentru victime ale violenței domestice şi pentru victime ale traficului de persoane), 18 campusuri de tabără, 51 centre educaționale. Prin intermediul acestor centre au primit sprijin peste 46.000 de copii în 2019.

În același timp, au fost sprijiniți de Biserica Ortodoxă Română anul trecut peste 19.000 de adulți în dificultate, şomeri, victime ale traficului de persoane, victime ale violenței familiale, deţinuţi eliberaţi, victime ale calamităților naturale.

De asemenea, educația copiilor a fost susținută de Biserică. Au fost inițiate sub conducerea Părintelui Patriarh Proiectul naţional „Hristos împărtăşit copiilor” și Proiectul socio-educaţional „Alege şcoala!”, cu scopul prevenirii şi combaterii abandonului şcolar. De menționat este și Programul „Rămâneți în şcoală”, derulat de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale.

În perioada pandemiei, Biserica a donat 4.617 tablete și alte dispozitive electronice elevilor şi cadrelor didactice.

Asistența medicală

Caravana medicală „Sănătate pentru sate”, amintită anterior, a crescut și s-a diversificat în: Campaniile „Prevenție și Educație pentru Sănătate”, „Prevenție și depistare a cancerului de col uterin” plus diverse alte acțiuni de consultații și analize gratuite pentru mii de persoane.

Sub conducerea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhia Română a devenit instituția cu cea mai mare contribuție adusă la creșterea numărului de donatori de sânge. Din 2013, prin implicarea a peste 35.000 de voluntari au fost colectaţi peste 19.000 litri de sânge în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă!”. Mai recent, se desfășoară în Patriarhia Română și proiectul de telemedicină  „Sănătate la un click distanță”.

De precizat sunt numeroasele donații ale Bisericii către spitale. Acestea au crescut exponențial în criza medicală cauzată de Covid-19.

Grija față de sănătatea sufletească, dar și trupească a omului a fost și este o preocupare constantă a Bisericii noastre. În acest sens, cu binecuvântarea Patriarhului Daniel, se derulează la nivel național, din 2016, Programul „Masa Bucuriei”. În parteneriat cu magazinele Selgros Cash&Carry şi Carrefour Romania SA, sunt donate săptămânal bunuri alimentare şi igienico-sanitare pentru centrele sociale.

Din 2007 până în prezent, suma cheltuită de Biserica Ortodoxă Română în scopuri sociale a depășit 210 milioane euro. Doar în perioada pandemiei, ajutorul oferit de Biserică s-a ridicat la peste 4 milioane euro.

Și-a propus Biserica să devină cel mai mare filantrop?

Unii ar crede că aceste cifre și hărnicia din spatele lor sunt simple obiective pe care Biserica se ambiționează să le atingă. De fapt e o responsabilitate și o dominantă în tradiția Bisericii care a lipsit în perioada comunistă, iar acum intră în normal. Explicația vine chiar de la Părintele Patriarh:

„A devenit nu pentru că şi-a propus – am constatat aceasta mai târziu – ci pentru că a simțit responsabilitatea de a uni Liturghia cu filantropia. În vremea noastră, dacă o predică frumoasă nu este însoțită şi de o acțiune filantropică sau culturală sau de ordin artistic-bisericesc, nu este credibilă sau nu este completă. Iar această corelare între spiritualitate şi acțiune, între Liturghie şi filantropie, este o dominantă în toată tradiția Bisericii noastre. Dar în timpul comunismului, Biserica a fost redusă adesea la o instituție pur liturgică, fără impact social-filantropic”.

„De aceea, după schimbările din 1989 s-a revenit la tradiția noastră veche, şi anume a prezenței preoților de caritate în unități militare, în spitale, în penitenciare şi în alte unități ale statului; pentru că este nevoie de o întărire a sufletului şi de o conştientizare a relației dintre libertate şi responsabilitate. Şi astfel, această dezvoltare social-filantropică a devenit o întregire, oarecum, a Sfintei Liturghii din Biserică”.

„Se vede că acolo unde mănăstirile oferă o agapă după Liturghie, vin mai mulți credincioşi; unde este îmbinată comuniunea în rugăciune cu comuniunea la o agapă, la o masă, la care oamenii pot să relaționeze, să-şi vorbească față către față; se continuă ideea de Biserică, în calitate de comuniune şi comunitate”.

(fragmente din interviul oferit de Patriarhul Daniel pentru TVR în 2018).


Miercuri, 22 iulie 2020, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, aniversează împlinirea vârstei de 69 de ani. Acest moment va fi marcat prin rugăciuni de mulțumire în Catedrala Patriarhală. Vezi detalii în comunicatul de presă.

Sărbătoarea oficială a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este în ziua de 30 septembrie, data întronizării Preafericirii Sale în demnitatea de Patriarh al României.

Biografia completă a Patriarhului României poate fi consultată aici.


Sursa: Sorin Ionițe / Basilica.ro

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close