În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nectarie, miercuri, 9 noiembrie 2022, Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual și a aniversat 10 ani de activitate în slujba aproapelui. În decursul celor zece ani, peste 5.800 de pacienți cu boli cronice progresive, indiferent de etnie, statut social sau confesiune, au primit, în mod gratuit, asistență medicală, spirituală, psihologică şi socială.

În fiecare an, în ziua hramului sunt comemorați și pacienții care au trecut la cele veșnice în cadrul instituției medico-sociale, eveniment care a devenit deja tradiție. În ultimul an, în perioada noiembrie 2021 – noiembrie 2022, au trecut la Domnul 453 de pacienți, din cei aproximativ 700 de pacienți internați.

Cu acest prilej, miercuri seara, de la ora 18:00, în curtea așezământului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba Parastasului pentru pacienții care au trecut la Domnul, precum și pentru Episcopul Vasile Flueraș, ctitorul centrului.

Din soborul slujitor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, directorul unității medico-sociale – preotul dr. Bogdan Chiorean și alți preoți.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de mângâiere și îmbărbătare pentru cei prezenți, amintindu-le că „viața noastră nu se termină la ușa mormântului”.

„Viața noastră nu se termină la ușa mormântului. Sufletele dragi s-au dus și noi am venit să-i pomenim. Lucrul acesta îl putem face, dar ne punem nădejdea în Domnul nostru Iisus Hristos că efectiv așa cum a spus, așa se va și întâmpla: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac (Ioan 11, 25-26). Dumnezeu să îi odihnească și să le ierte păcatele! Dumnezeu să vă mângâie și să vă binecuvinteze pe toți!”, a spus ierarhul.

 

Părintele dr. Bogdan Chiorean, directorul centrului, a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, angajaților și tuturor celor care în decursul celor 10 ani de la inaugurarea și sfințirea centrului au sprijinit și sprijină activitățile de îngrijiri paliative. Totodată, pr. dr. Bogdan Chiorean a vorbit despre proiectele de viitor, printre care se numără extinderea instituției medico-sociale și construirea unui Centru de îngrijiri paliative pediatrice.

Pentru întreaga activitate desfășurată în slujba aproapelui, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni domnului Ioan Socaciu, administratorul Centrului de Îngrijiri Paliative, în perioada 2014-2022, care începând cu această lună se va pensiona.

La evenimentul comemorativ au participat angajații centrului și membri ai familiilor celor care au trecut în veșnicie în cadrul așezământul de îngrijiri paliative.

Sfânta Liturghie arhierească și aniversarea a 10 ani de la inaugurarea și sfințirea centrului

Cu ocazia prăznuirii ocrotitorului spiritual și a aniversării a 10 ani de activitate în slujba aproapelui, miercuri dimineața, în paraclisul centrului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Sfânta Liturghie.

 

Scurt istoric

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca este un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului, care a fost inițiat în anul 2009, de către vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș, cu binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu Anania.

Construcţia aşezământului a fost continuată şi finalizată în timpul arhipăstoririi Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, sub coordonarea directă a Episcopului Vasile Flueraș (Someșanul), pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

Centrul este un proiect unic în zona Transilvaniei şi a fost sfinţit și inaugurat în data de  9 noiembrie 2012, în ziua de prăznuire a Sfântului Nectarie, când paraclisul Centrului a primit și o părticică din moaștele sfântului ocrotitor.

Centrul de îngrijiri paliative asistă anual, în mod gratuit, aproximativ 700 de pacienţi, acordând asistență medicală, spirituală, psihologică şi socială pacienților cu boli cronice progresive, în special oncologice, indiferent de etnie, statut social sau confesiune, atât la sediu, în regim de spitalizare continuă, cât și ambulatoriu. În cei zece ani de la înființare au fost internați peste 5.800 de pacienți.

Unitatea medicală dispune de 40 de paturi (20 de saloane a câte 2 paturi fiecare) în regim de spitalizare continuă, farmacie, un centru de zi, un paraclis şi o sală de conferinţe. Echipa este formată din 50 de persoane: medici, farmacist, asistenți medicali, infirmieri, asistenți sociali, psiholog, preot și personal administrativ, în frunte cu directorul instituției, preotul dr. Bogdan Chiorean. Lor li se alătură constant peste 20 de voluntari, de diverse profesii.

În anul 2018, tot în cadrul Centrului, a fost înființată și o Școală Postliceală Sanitară, ce poartă numele aceluiași sfânt ocrotitor.

La ora actuală, dincolo de activitatea principală prin care instituția asistă pacienți cu boli cronice progresive în stadii avansate de boală, se desfășoară și o intensă activitate educațională. În cadrul Centrului, există cursuri de calificare pentru infirmieri, pentru asistenți medicali generaliști, de specializare în îngrijiri paliative pentru asistenți medicali și medici și, din luna octombrie 2021, stagii de practică pentru studenții mediciniști.

În luna octombrie 2022, în proximitatea Centrului, Consiliul Județean Cluj a pus la dispoziția Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în mod gratuit, un teren necesar în scopul extinderii așezământului. În suprafață de 800 de mp, terenul se află în proprietatea forului administrativ județean. Astfel, prin construirea unei noi clădiri adiacente, capacitatea Centrului va crește cu 50%.

Construirea unui viitor centru de îngrijiri paliative pediatrice

Joi, 13 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au pus piatra de temelie pentru Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”, proiect medico-social al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului, care va asista, în mod gratuit, pacienții minori cu boli cronice progresive, în diferite stadii ale bolii.

Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice va fi construit în localitatea Sânnicoară, pe strada Triajului, pe un teren de 1.400 mp, donat de familia părintelui Lorand Emanuel Komives.

Centrul se dorește a fi un spital care să ofere asistență complexă (medicală, spirituală, socială și psihologică), în mod gratuit, copiilor cu boli cronice progresive, aflați în diverse stadii ale bolii care fac improbabilă supraviețuirea până la vârsta de adult.

Proiectul se află sub patronajul Asociației „Sfântul Nectarie” din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, președintele asociației fiind Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul.

„Suferința este o realitatea care ne mișcă, sub orice formă s-ar derula în fața noastră, însă, mai ales, atunci când este vorba de copii. De aceea, prin acest centru, ne dorim să întindem o mână de ajutor copiilor care suferă de boli cronice progresive și familiilor acestora și să îmbunătățim calitatea vieții lor, în forma ei cotidiană, căci «viața este pe zile și fiecare zi are o poveste». Și credem că, ÎMPREUNĂ, vom reuși acest lucru”, a spus Episcopul-vicar Benedict.

La slujba punerii pietrei de temelie, directorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”, pr. dr. Bogdan Chiorean, a vorbit despre inițiativa și necesitatea construirii unui centru de îngrijiri paliative pediatrice, mărturisind că în cei 10 ani de la deschiderea centrului au fost multe solicitări de internări pentru copii, dar care nu au putut fi realizate.

„Deși n-avem încă o estimare exactă a costurilor, suntem conștienți de faptul că e deosebit de dificil să construiești în contextul în care ne aflăm. Dar, de asemenea, suntem siguri că dragostea noastră – a tuturor – se va transforma-n cărămidă termoizolantă și acoperiș, ca să le țină de cald și de dor”, a spus pr. dr. Bogdan Chiorean.

Pentru cei care doresc să sprijine acest proiect, conturile destinate construirii noului Centru sunt:

Asociația „Sfântul Nectarie” Cluj

Lei: RO83BTRLRONCRT00C6603105

Euro: RO25BTRLEURCRT00C6603103

Mai multe fotografii AICI 

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close