Eroul național Vasile Nicula, cunoscut sub numele de Horea, a fost omagiat în data de 12 septembrie 2019, în Parohia Ortodoxă Poiana Horea, Protopopiatul Huedin, judeţul Cluj, în cadrul festivalului anual „Dor de Horea”.

Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de protopopul Huedinului, Dan Lupuțan, parohul Păunel Petran și alți preoți invitați, au oficiat slujba de resfințire a bustului lui Horea, așezat în centrul localității Poiana Horea, urmată de oficierea slujbei Parastasului.

În cuvântul de învățătură rostit, Părintele Mitropolit Andrei a vorbit despre cele două valori care l-au caracterizat pe eroul Horea: dragostea față de țară și credința în Dumnezeu.

Pentru organizarea festivalului „Dor de Horea” și pentru implicarea în viața parohiilor, Viorel Matiș, primarul comunei Beliș, a primit din partea ierarhului, Ordinul „Mihai Vodă”. A urmat ceremonia depunerii de coroane de către oficialitățile centrale, județene și locale.

În procesiune, s-a pornit spre noul Cămin cultural din localitatea Poiana Horea, unde Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârșit slujba de binecuvântare. Evenimentul s-a încheiat cu un concert de muzică populară.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close