Cu prilejul deschiderii noului an școlar 2024-2025, luni, 9 septembrie, elevii și profesorii din municipiul Cluj-Napoca s-au unit în rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Piața Avram Iancu, primind binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Astfel, de la ora 12:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat slujba de binecuvântare a noului an școlar. La slujbă au fost prezenți elevi de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din municipiu, precum și de la celelalte școli clujene, alături de reprezentanți ai conducerii Inspectoratului Școlar Județean Cluj, inspectori școlari, profesori de religie, precum si alte cadre didactice a căror activitate didactică le-a permis acest lucru.

La finalul slujbei, după ce a rostit o rugăciune de binecuvântare pentru elevi și profesori, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți câteva îndemnuri și le-a urat succes în noul an școlar.

 

Prezent la eveniment a fost și inspectorul școlar general al județului Cluj, prof. Marinela Marc, care și-a exprimat bucuria de a primi din nou binecuvântarea de început de an școlar din partea Mitropolitului Clujului.

Răspunsurile la strană au fost date de Corul Colegiului Ortodox, dirijat de preotul profesor Petru Stanciu.

La manifestare au mai fost prezenți: vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Dumitru Boca, consilierul cultural – preotul Cornel Coprean, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, inspectorul de religie al județului Cluj – preotul prof. Marian Sidon, directorul Colegiul Ortodox din municipiu – preotul lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, duhovnicul colegiului – arhimandritul prof. Samuel Cristea și eclesiarhul Catedralei Mitropolitane – arhim. lect. univ. dr. Simeon Pintea.

Slujba de Te Deum a devenit deja o tradiție în Arhiepiscopia Clujului, având ca scop binecuvântarea cadrelor didactice și a elevilor la început și sfârșit de an școlar.

 

Început de an școlar la Colegiul Ortodox din Cluj-Napoca

În această dimineață, bobocii din clasele pregătitoare și primare de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” au participat, alături de părinți și profesori, la festivitatea de deschidere a noului an școlar. Festivitatea a avut loc de la ora 9:00, la sediul de pe strada Avram Iancu, nr. 6.

Și elevii din ciclul gimnazial au început prima zi de școală în mod festiv. Pentru ei, festivitatea de deschidere a avut loc de la ora 10:00, în curtea instituției de învățământ de pe strada Meseriilor, nr. 20. Elevii au primit binecuvântarea Episcopului-vicar Benedict Bistrițeanul, care a rostit o rugăciune și le-a adresat elevilor și profesorilor un cuvânt duhovnicesc, precum și tradiționalele urări de început de an școlar.

De la ora 11:00, la sediul central al școlii din Piața Avram Iancu, nr. 18, a avut loc festivitatea de deschidere pentru elevii din ciclul liceal.

Directorul instituției de învățământ, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, le-a adresat elevilor un gând duhovnicesc și câteva detalii de ordin administrativ.

Anul școlar 2024-2025 a început cu un efectiv de 1068 de elevi, la cele trei cicluri de învățământ: primar, gimnazial și liceal, în creștere față de anul trecut.

Scurt istoric

Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” îi desfășoară neîntrerupt activitatea din anul 1952, din momentul desființării abuzive de către regimul comunist a Institutului Teologic Ortodox Roman din Cluj (1924-1952).

Din anul 2012, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, școala s-a deschis și spre ciclul primar și gimnazial, întrucât solicitările comunității erau evidente, dar și pentru că se dorea reînvierea celor două școli închise abuziv de comuniști: Liceul Ortodox „Mitropolitul Simion Ștefan” și Liceul Ortodox „Doamna Stanca”. Mitropolitul Nicolae Colan a fost cel care în 1944 a pus bazele primului liceu confesional, Liceul Ortodox de băieți „Mitropolitul Simion Ștefan”, iar în 1946 a deschis porțile și Liceului Ortodox de fete „Doamna Stanca”.

Din luna august 2021, fostul Seminar Teologic Ortodox a dobândit titulatura de Colegiu Ortodox, prin Ordinul Ministerului Educației 4593/05.08.2021, și tot de atunci a fost ales ca patron spiritual Mitropolitul Nicolae Colan (1893-1967), cel căruia i se datorează începuturile învățământului preuniversitar la Cluj-Napoca.

Din toamna anului 2012 până în prezent, instituția de învățământ teologic este condusă de pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, care este și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, precum și inspector eparhial pentru catehizarea parohială, ocupându-se de organizarea și supravegherea activităților catehetice din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

Școala funcționează pe principiul subordonării ierarhice si al ascultării canonice față de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, desfășurându-și activitatea sub supravegherea Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close