În ziua de 16 decembrie 2019, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. La sedință a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de ceilalți ierarhi, membri ai Sfântului Sinod.
În cadrul ședinței a fost aprobat documentul care include toate modificările Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române adoptate de Sfântul Sinod în perioada 2008-2019.
De asemenea, a fost aprobat textul consolidat al Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, care conține toate modificările și completările aprobate de Sfântul Sinod în perioada 2011-2019.
Aceste două documente vor fi transmise, spre recunoaștere, Secretariatului de Stat pentru Culte, urmând ca textul aprobat al prezentului Statut să fie publicat în Monitorul Oficial.
De asemenea, Sfântul Sinod a exprimat grija şi preocuparea Bisericii pentru sprijinirea eparhiilor din diaspora română.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu