Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit luni, 28 octombrie 2019, în ședință de lucru, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, care a rostit un cuvânt de deschidere. La sedință a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de ceilalți ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În cadrul ședinței de lucru, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a susținut o meditație duhovnicească.

Ierarhii membri ai Sfântului Sinod s-au întrunit, apoi, pe comisii sinodale, în vederea întocmirii referatelor privind problemele repartizate: Comisia pastorală, monahală şi socială; Comisia teologică, liturgică şi didactică; Comisia canonică, juridică şi pentru disciplină şi Comisia pentru comunităţi externe, relaţii interortodoxe, intercreştine şi interreligioase. După acest moment, lucrările s-au reluat în plen, informează Ziarul Lumina.

În cadrul ședinței de lucru au fost luate mai multe hotărâri, între care menționăm:

1. Declararea anului 2021, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al pastorației românilor din afara României” și „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, precum și aprobarea programului cadru teologic-educațional, cultural și mediatic.

2. Au fost aprobate mai multe texte liturgice: completarea Slujbei Sf. Mare Mc. Chiriachi (7 iulie); Acatistul Sf. Mc. Nicandru și Marcian (8 iunie); Slujba și Acatistul Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian și Valerian (13 septembrie) și Slujba și Acatistul Mc. Chiril, Chindeu și Tasie din Axiopolis (26 aprilie), precum și includerea acestor texte în cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române.

3. S-a luat act de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părintelui Arsenie Boca și de documentația înaintată în acest sens.

A fost aprobată transmiterea acestei propuneri Subcomisiei sinodale pentru canonizarea sfinților români. Această comisie va invita specialiști din diferite domenii de competență să redacteze referate privind canonizarea părintelui Arsenie Boca din perspectiva expertizei lor teologice, de pictură bisericească și de disciplină monahală.

De asemenea, vor fi evaluate și referate ale cercetătorilor istorici permanenți desemnați de mitropolii să cerceteze documentele CNSAS pentru a prezenta activitatea părintelui Arsenie Boca în perioada 1945-1989.

Până la luarea unei decizii finale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe recomandă clericilor și credincioșilor – indiferent dacă susțin canonizarea sau se opun acesteia – să aștepte cu rugăciune și răbdare rezultatul final al subcomisiei sinodale, evitând atât idealizarea excesivă a persoanei părintelui Arsenie Boca, cât și denigrarea lui.

Canonizarea sfinților fiind un proces anevoios, nu se face în pripă sau sub emoții de moment, mai ales când este vorba despre persoane trecute de curând la Domnul, iar mărturiile prezente despre acestea sunt contradictorii.

4. În perspectiva alegerilor prezidențiale din anul 2019 și a celor locale și parlamentare din anul 2020, au fost reafirmate principiile enunțate în mai multe rânduri de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe cu privire la responsabilitatea clericilor pentru păstrarea neutralității politice în perioada electorală. 

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Pastoraţia părinţilor şi a copiilor în atenţia Bisericii în anul 2020

Citește și 2021 a fost declarat Anul omagial al pastorației românilor din afara României 

 

Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close