Sâmbătă, 24 octombrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Rebrișoara, Protopopiatul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii monumentului eroilor și a capelei mortuare din localitate.
De la ora 10:00, în biserica parohială „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, ridicată în urmă cu peste o sută de ani, Mitropolitul Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, preotul paroh Nicolae Hoha, precum și alți preoți invitați.
În cuvântul de învățătură, rostit după citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre cât de importante sunt faptele bune într-o lume încercată. De asemenea, i-a felicitat pe credincioși, alături de parohul Nicolae Hoha, pentru toate realizările din parohie.
Pentru întreaga activitate pastorală, ierarhul l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe preotul paroh Nicolae Hoha. De asemenea, şeful Ocolului Silvic Someş-Ţibleş-Năsăud, ing. Mihai Mureşan, a fost distins cu „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Clujului, iar primarul comunei Rebrișoara, Viorel Clapău, a primit o diplomă de aleasă cinstire.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat slujba de binecuvântare a noii capele mortuare, precum și a monumentului eroilor, ridicat în amintirea celor 236 de eroi care au murit în cele două războaie mondiale.
Slujba a fost oficiată în prezența autorităților locale și a credincioșilor, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice Țării Năsăudului. Au fost respectate îndrumările bisericești și a regulile impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Dumitru Rotari