Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat joi, 24 ianuarie 2019, la manifestările organizate la Cluj-Napoca, la împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.
De la ora 9:00, înconjurat de un sobor de preoți, Părintele Mitropolit a săvârșit o slujbă religioasă, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din fața Prefecturii.
Ceremonia publică, organizată de Instituția Prefectului – Județul Cluj, în cooperare cu Divizia 4 Infanterie „Gemina” și Primăria municipiului Cluj-Napoca, a cuprins următoarele momente: prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, alocuțiune privind sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române, depuneri de coroane și jerbe de flori, defilarea gărzii de onoare și a muzicii militare și Hora Unirii.
În cuvântul rostit cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a facut un apel la unitate spirituală și națională și le-a urat tuturor celor prezenți „La mulți ani!”.
La eveniment au luat parte autorități locale, județene și centrale, printre care: prefectul Clujului, Ioan-Aurel Cherecheş, Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, consilieri județeni și locali, alături de oameni de cultură și numeroși clujeni.
Autor: Grigore Sâmboan
Photo Credit: Darius Echim
Mai multe fotografii găsiți AICI
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului…
Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Joi, 24 ianuarie 2019