Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în cuvântul de învățătură, rostit marți, 15 august 2023, la hramul Mănăstirii clujene Nicula, în cadrul Sfintei Liturghii, le-a cerut miilor de pelerini să nu mai fie indiferenți unul față de celălalt. Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să se întoarcă la credință și la faptele milei creștine.
„Faptele milei trupești vor atârna greu și funcție de ele vom moșteni raiul sau iadul. Nu-i suficient să declarăm că-i iubim pe cei din jurul nostru. Declarația verbală nu are valoare, ci trebuie să se concretizeze prin fapte. Dragostea ar trebui să fie motorul acestor fapte ale milei creștine, iar cei care își pun serios problema vieții spirituale sunt convinși de acest adevăr”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Mila creștină nu e teorie, ci se concretizează în fapte!
Mitropolitul Clujului a arătat că lipsa faptelor milei creștine vine din din cauza indiferenței lumii în care trăim, a oamenilor care sunt nepăsători, mai îndepărtați de Biserică, de Dumnezeu și de cele sfinte.
„Maica Domnului ne învață să facem ceea ce ne spune Mântuitorul, Hristos, iar faptele milei creștine n-ar trebui să le uităm. Mila creștină nu e teorie, ci se concretizează în fapte și mici și mari. Întrebarea pe care ne-o punem este aceasta: Care este cauza că nu reușim să punem în practică faptele milei creștine? Care este cauza că oamenii sunt nepăsători unul față de celălalt, mai îndepărtați de Biserică, de Dumnezeu și de cele sfinte? Cauza ar fi una singură: indiferentismul nostru”.
În fața zecilor de mii credincioși prezenți, veniți să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, Mitropolitul Clujului a spus că oamenii pot fi fericiți doar împlinind cuvântul lui Dumnezeu.
„Dumneavoastră, cei care ați venit la Mănăstirea Nicula în acest an, puteți fi fericiți. Trebuie doar să nu mai fiți indiferenți unul față de celălalt, pentru că nu știți niciodată care dintre celălalt e Domnul Hristos”.
„An de an, cu mare bucurie, vă privesc. Să vă primească Dumnezeu tot efortul și toată truda pe care ați depus-o ca să veniți la hram, la Mănăstirea Nicula, iar când plecăm de aici, să punem în practică faptele milei creștine”, a spus ierarhul în încheierea cuvântului său.
30 000 de pelerini prezenți la Nicula, în ziua hramului
Peste 30 000 de pelerini din toată țara, dar și din străinătate, au participat marți, 15 august 2023, la Mănăstirea clujeană Nicula, la Sfânta Liturghie ce a fost săvârșită cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului, hramul așezământului monahal.
Slujba a fost oficiată pe altarul de vară din curtea mănăstirii de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, în sobor de preoți și diaconi, în sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, consilierul pe probleme de protocol din Arhiepiscopia Clujului, arhid. Claudiu Grama, starețul mănăstirii, arhim. Nicolae Moldovan, protopopul de Gherla, pr. Paul Isip, protopopul de Turda, pr. Alexandru Rus, protopopul de Huedin, Dan Lupuțan și alți preoți invitați.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu. La slujbă, alături de zecile de mii de credincioși, au asistat autorități locale și județene din Cluj și Bistrița-Năsăud, dar și autorități centrale. La chinonic, pelerinii, mulți îmbrăcați în straie populare, au cântat pricesne închinate Maicii Domnului, alături părintele Ioan Roman. Totodată, mulți pelerini, în speciali tineri, s-au spovedit și împărtășit în cadrul Liturghiei.
Crucea Transilvană, oferită prefectului județului Cluj
La finalul slujbei, în semn de apreciere și cinstire, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a oferit prefectului județului Cluj, Irina Munteanu, distincția „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului. Totodată, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, pelerinilor pentru prezenți la hram și tuturor autorităților care s-au implicat în buna organizarea hramului mănăstirii din acest an.
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula este cunoscută ca unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din spațiul românesc. Aici se desfășoară an de an, în 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania. Mulți credincioși vin cu câteva zile înainte, pentru a se închina Icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului și pentru a participa la toate slujbele oficiate pe altarul de vară, amplasat lângă biserica veche de zid.
Potrivit forțelor de ordine, peste 75 000 de pelerini s-au aflat în aceste zile la Mănăstirea Nicula, de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. Sute de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, alături de polițiști și pompieri, au acționat pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, atât pe timpul pelerinajului „La Nicula, colo-n deal”, desfășurat dinspre Biserica „Sfântul Nicolae” din municipiul Gherla înspre Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Nicula, dar și în toate zilele de hram.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Grigore Sâmboan / Radio Renașterea
Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului