Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit astăzi, 4 aprilie 2014,  Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite în parohia Parva. Slujba a început la ora 10 iar din soborul de clerici între care s-a aflat consilierul pe probleme de misiune și protocol al Arhiepiscopiei, arhid. Claudiu Grama, consilierul cultural,Pr. Bogdan Ivanov și Protopopul de Năsăud PC Ioan Dâmbu, a informat corespondentul Radio Renașterea în protopopiatul Năsăud, Pr. Cornel Coprean.

În cuvântul de învățătură, ÎPS Andrei le-a vorbit credincioșilor despre rolul și importanța postului în viața creștinului, precum și despre rolul Sfintei Euharistii, subliniind faptul că finalitatea omului pe pământ o reprezintă mântuirea și îndumnezeirea lui.  La finalul slujbei, Mitropolitul Clujului l-a felicitat pe Pr. paroh Florin Nalaț pentru bogata activitate desfășurată și a împărțit diplome de aleasă cinstire epitropului Traian Sângeorzan și membrilor consiliului parohial.

Prezent în parohia Parva, ÎPS Andrei a vizitat împreună cu părintele paroh Florin Nalaț șantierul noii biserici. Din 2011, în Parva se construiește un nou locaș de cult ce va înlocui la finalizare, actuala biserică aflată într-o avansată stare de degradare.
De asemenea, ÎPS Andrei a vizitat și Mănăstirea „Sf. Ap. Petru și Pavel” de la granița localităților Rebra-Parva.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close