Marți, 17 mai 2022, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a participat la întâlnirea de 50 de ani de la absolvirea primei facultăți, Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri, din cadrul Universității Tehnice de Construcții București (UTCB).

Evenimentul festiv a avut loc la sediul facultății din București. În deschidere, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a  rostit o rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu și a oficiat o slujbă de Parastas pentru profesorii și colegii trecuți la cele veșnice.

De asemenea, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, totodată exprimându-și bucuria reîntâlnirii cu foștii profesori și colegi de facultate.

În cadrul cursului festiv a fost citit catalogul, iar fiecare absolvent a rostit o scurtă alocuțiune, prezentându-și realizările pe plan profesional și familial.

La întâlnirea de 50 de ani de la absolvirea cursurilor de licență au fost prezenți și trei dintre foștii profesori ai Promoției 1972, precum și prodecanul actual al facultății, șef lucr. univ. dr. ing. Corina Chiotan.

Scurtă biografie

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei (Ioan Andreicuț) s-a născut în data de 24 ianuarie 1949, în Oarța de Sus, județul Maramureș.

A urmat liceul în Cehul Silvaniei și cursurile Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri, din cadrul Universității Tehnice de Construcții București (UTCB), între anii 1967-1972. După absolvirea facultății a fost repartizat, în calitate de inginer, la Întreprinderea de Construcții Căi Ferate din Cluj-Napoca.

Începând cu anul 1976 a urmat Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu. În august 1978 a fost hirotonit preot de către Arhiepiscopul Teofil Herineanu al Clujului.

A urmat cursurile de doctorat ale Institutului Teologic de Grad Universitar din București (începând cu anul 1985), avându-l drept îndrumător pe arhid. prof. univ. dr. Petru I. David. Teza și-a pregătit-o în cadrul aceleiași secții – Teologie Sistematică – sub îndrumarea părintelui prof. univ. dr. Dumitru Popescu, obținând titlul de „Doctor în Teologie” în anul 1998.

În data de 25 februarie 1990 a fost ales și hirotonit Arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, pentru ca în data de 4 martie 1990 să fie numit episcop-locotenent al Episcopiei Alba Iuliei, iar din luna iunie a aceluiași an a devenit episcop titular. În data de 16 iulie 1998, Episcopia Alba Iuliei a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul ei la rangul de arhiepiscop.

În data de 18 martie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în scaunul vacant de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, şi a fost instalat de către Patriarhul Daniel, la data de 25 martie 2011, de praznicul Bunei Vestiri, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. După reorganizarea administrativ-bisericească în Transilvania, este Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului (Ardealul de Nord), respectiv al celei de a doua mitropolii ardelene, având reşedinţa mitropolitană în Cluj-Napoca. Biografia detaliată a Mitropolitului Andrei poate fi consultată AICI

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close