Cu câteva săptămâni înainte de a trece la Domnul, i-am făcut o vizită mitropolitului Antonie Plămădeală la Sibiu. N-am talentul scriitoricesc care să mă ajute să redau exact conținutul conversației minunate pe care am avut-o. De fapt, unul dintre lucrurile pe care mi le-a zis rămâne în taina sufletului meu. Altul însă, care are însemnătate duhovnicească nu trebuie tăinuit. Când am plecat, m-a condus și, arătând spre salonașul în care murise Andrei Șaguna, mi-a zis: Vlădica, în camera aceasta a murit Andrei Șaguna de inimă rea!
De ce avea inimă rea omul care a salvat Biserica Ortodoxă din Ardeal, nu poți răspunde în două cuvinte. Volumul omagial tipărit la Sibiu în 1909 ne dă un răspuns de liniște evanghelică pe care la un moment dat Șaguna l-a livrat detractorilor săi: „Numai când vă veți întoarce de la mormântul meu, veți cunoaște pe cine ați pierdut”[1].
Au fost mari realizările Sfântului Andrei Șaguna în Ardeal. A fost omul rânduit de Dumnezeu. Erau, la venirea sa în Ardeal, și alți doritori ai tronului episcopal. Mitropolitul sârb din Carloviț, al cărui cuvânt era ascultat la Viena, fără a intui urmările, a stăruit pentru Șaguna. Rajacici n-a prevăzut atunci cine va fi Șaguna.
Ne spune volumul pomenit mai sus că Șaguna a venit în Ardeal în august 1846, că „fu întâmpinat cu răceală și neîncredere, ceea ce e ușor de înțeles. Întâi, fiindcă venea ca un necunoscut, care prin ivirea sa neașteptată putea nimici acum planurile de înălțare la treapta arhierească a ardelenilor de baștină”[2].
Unii l-au acuzat că era sârb; or, el era român de cea mai puternică viță, aromân născut la Mișcolț, rânduit de Dumnezeu să facă treabă de excepție. La început, vicar din 1846, iar după alegerea de la Turda de la 1 decembrie 1847, episcop. Este drept că între cei trei propuși avea cele mai puține voturi, 27, dar pe el l-a preferat Curtea din Viena. Socotim că nevăzută lucra mâna lui Dumnezeu. Se spune că înainte de alegere ar fi mers la Șaguna o delegație de protopopi, „rugându-l să nu candideze”[3]. Le-a explicat că este român, le-a spus intențiile sale și i-a slobozit zicându-le: „Dacă voi nu mă vreți pe mine, eu vă vreau pe voi, și să știți că eu voi fi episcopul vostru”[4]. Lucra voia Bunului Dumnezeu!
Va fi hirotonit la Carloviț, provocând bucurie tuturor celor ce judecau lucrurile duhovnicește, inclusiv greco-catolicilor, Timotei Cipariu dând glas acestei atitudini. Începe pentru Biserica Ortodoxă din Transilvania o perioadă binecuvântată. În mai 1848 va avea loc adunarea națională de la Blaj, el fiind unul dintre liderii importanți ai adunării.
Prin Biserică, Andrei Șaguna va fi „ziditor al unității românești”[5]. „La cumpăna anilor 1848-1849, fruntașii românilor din Ardeal, Banat, Bucovina și Ungaria au dovedit un real pragmatism politic, elaborând un nou program național în care și-au exprimat cu claritate idealul solidarității românești prin proiectul construirii unui ducat românesc autonom în cadrul Imperiului austriac”[6].
Andrei Șaguna a fost co-fondator al „Asociațiunii ASTRA”, va organiza învățământul, va scrie și va avea grijă de viața bisericească, căreia i-a dat un statut, fiind prezent peste tot la activitățile duhovnicești și culturale pe care le cereau vremurile.
Cei din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului avem din punct de vedere emoțional un motiv în plus să ne bucurăm: alegerea ca episcop a lui Andrei Șaguna s-a făcut în Turda, în biserica „Dintre români”, și până astăzi s-a transmis din gură în gură acest adevăr. Chiar dacă hirotonia a avut loc la Carloviț, insistențele ulterioare ce le-a făcut pentru înființarea eparhiei de la Cluj, pe lângă cele de la Arad și Caransebeș, sunt mari. Chiar dacă nu a reușit atunci, cum n-a văzut ridicată nici catedrala din Sibiu, mai târziu sămânța a dat rod.
Când mergea cu trăsura la Viena, cu mult drag se oprea în Parohia Negreni, și până astăzi în turnul bisericii avem ceasul dăruit de Mitropolitul Andrei Șaguna. Tradiția orală nu uită popasurile făcute aici.
Om duhovnicesc fiind, lasă scrise dispozițiile legate de înmormântarea lui: să fie înmormântat „lângă biserica din Rășinari, în coșciug de metal sau de lemn de brad, îmbrăcat cu mătase neagră, la înmormântare să slujească un singur preot, duhovnicul Gherman; înmormântarea să i se facă înainte de amezi, fără pompă, fără muzică și fără predică…”[7].
Se împlinesc anul acesta o sută cincizeci de ani de la trecerea în eternitate a Sfântului Andrei Șaguna.
Când trecem prin Mișcolț, și vedem marea biserică ortodoxă a comunității aromâne din centrul orașului, în care astăzi se slujește în maghiară, ne aducem aminte că aici a fost botezat marele apostol al spiritualității românești și-i zicem: Sfinte Andrei Șaguna, roagă-te pentru noi păcătoșii și dă-ne râvna și activismul tău în slujirea Domnului Hristos!
†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
[1] Mitropolitul Andreiu baron de Șaguna, Scriere comemorativă, Sibiu, 1909, p. 386.
[2] Ibidem, p. 47.
[3] Ibidem, p. 61.
[4] Ibidem.
[5] Mircea-Gheorghe Abrudan, Mitropolitul Andrei Șaguna, o biografie culturală, Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2023, p. 111.
[6] Ibidem, p. 114.
[7] Mitropolitul Andreiu…, p. 387.
