Peste o mie de credincioși clujeni dar și din alte județe ale țării au participat astăzi, 20 iulie 2013, la hramul mănăstirii „Sf. Prooroc Ilie” din comuna clujeană Băișoara. Sfânta Liturghie a fost oficiată pe un altar de vară de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, IPS Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de peste 20 de preoți și diaconi. În cadrul cuvântului de învățătură, Înaltpreasfinția sa a vorbit despre importanța mărturisirii credinței, arătând că singura cale care ne poate duce în împărăția cerurilor este credința ortodoxă. De asemenea, mitropolitul Clujului a adus în atenția celor prezenți cele trei patimi care stăpânesc lumea de azi: „Multe patimi se revarsă peste lume, dar trei sunt îngrijorătoare: iubirea de plăcere, iubirea de avere și iubirea de mărire. După plăceri aleargă toți oamenii, dar în mod special tinerii. După avere chiar toți, iar după slavă, după mărire, foarte mulți, încât sunt în stare să se calce în picioare unii pe alții. Ori, împotriva acestor trei patimi luptă pe viață și pe moarte călugărul. Împotriva iubirii de plăcere cu votul castității, împotriva iubirii de avere cu votul sărăciei și împotriva iubirii de mărire cu votul ascultării. Așa că Dumnezeu să-i ajute părintelui stareț, să-i mărească obștea și să ne contaminăm de la ei, de la călugări și noi, pentru că și creștinii obișnuiți, la măsura lor, fiecare trebuie să pună în aplicare cele trei voturi monahale!”.
În cadrul Sfintei Liturghii de astăzi, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit întru protosinghel pe starețul Mănăstirii Băișoara, pr. Iacob Rus.
Mănăstirea de la Băișoara, situată în localitatea cu același nume a luat ființă în anul 1995 ca schit, iar un an mai târziu a primit statut de mănăstire. A fost construit un paraclis din lemn, apoi corpuri de chilii, urmând ca în anul 1999 să se ridice o biserică în stil bizantin, după modelul Mănăstirii Sinaia.
{joomplucat:33 limit=14|columns=4}