În perioada 3-6 aprilie 2023, la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Rebra-Parva, județul Bistrița-Năsăud, se desfășoară a doua serie a cursurilor preoțești de duhovnicie pentru clericii din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Prima serie a avut loc în perioada 6-9 martie, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, judeţul Cluj.

Luni, 3 aprilie, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a fost deschisă a doua serie a cursurilor de îndrumare duhovnicească. Cursurile au început cu un Te Deum, slujba fiind oficiată în biserica așezământului monahal de la Rebra-Parva.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat clericilor prezenți un cuvânt de învățătură pe tema „Părintele duhovnicesc și rolul lui în tămăduirea societății secolului XXI devenită tributară patimilor”. De asemenea, ierarhul le-a oferit câteva sfaturi și îndemnuri duhovnicești.

La întâlnirea duhovnicească au mai fost prezenți și au luat cuvântul: consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Cornel Coprean, starețul Mănăstirii Rebra-Parva – protosinghelul Chiril Zăgrean, protopopul de Năsăud – preotul Ioan Dâmbu și protopopul de Bistrița – preotul Alexandru Vidican.

Miercuri, 5 aprilie, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va fi prezent în mijlocul clericilor și le va adresa sfaturi duhovnicești și îndemnuri pastorale.

În cele patru zile de curs, cei 20 de preoți cursanți participă la întregul program liturgic al mănăstirii, discută pe diferite subiecte, dintre care amintim: Spovedania în contextul religios actual, Spovedania și duhovnicia în cazuri speciale din punct de vedere religios-moral și psihic, Moduri de abordare a penitentului în funcție de categoriile social-morale: tânăr, bătrân, familist, șomer, împătimit etc. Totodată, aceștia au parte și de o serie de discuții practice inițiate de diferiți duhovnici și preoți profesori de la școlile teologice clujene. Printre invitați se numără eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca – arhim. lect. univ. dr. Simeon Pintea, duhovnicul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca – arhim. prof. Samuel Cristea, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Cuvioasă Elisabeta” din municipiul Cluj-Napoca – ierom. Paisie Borza și decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației – prof. univ. dr. Adrian Opre.

Scopul cursurilor de duhovnicie este să construiască un dialog între duhovnici și preoții cursanți pe subiecte de mare importanță pentru misiunea pastorală.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Pr. Cornel Coprean

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close