În primele trei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, 18-20 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat obștea Mănăstirii Florești și credincioșii din două comunități clujene.
Luni, 18 aprilie, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Florești, Protopopiatul Cluj II, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Denia din Sfânta și Marea Marți și le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură.
Marți, 19 aprilie, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Denia din Sfânta și Marea Miercuri în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” Mociu I, Protopopiatul Cluj I.
Miercuri, 20 aprilie, în Parohia Gherla III, cu hramurile „Sfânta Treime” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Gherla, Mitropolitul Andrei a oficiat Denia din Sfânta și Marea Joi, iar la finalul slujbei le-a acordat distincții celor implicați în confecționarea iconostasului bisericii parohiale.
Joi, 21 aprilie, începând cu ora 8:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei va săvârși Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia și rânduiala spălării picioarelor. De la ora 18:00, ierarhul va oficia Denia celor 12 Evanghelii, alături de Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Paul Popescu, Filip Ștefan și Parohia Ortodoxă Mociu I