Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la aniversarea a 10 de ani de slujire a Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureșului şi Sălajului:
UN CTITOR HARNIC ŞI UN PĂSTOR DINAMIC
Asemenea lui Hristos, Păstorul Cel bun, episcopii, ca slujitori ai Lui şi ai oamenilor, trebuie să păstorească pe cei încredințați lor cu dragoste părintească, după cum ne învață Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, zicând: „Păstoriți turma lui Dumnezeu dată în paza voastră, cercetând-o nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei. Iar când se va arăta Mai-Marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi” (1 Petru 5, 1-4; vezi şi 1 Timotei 4, 12-13; Tit 2, 7).
Demnitatea slujirii de arhipăstor în eparhie este sfântă şi mare, iar sarcinile ei sunt multiple, mai ales într-o lume aflată în criză spirituală şi materială. Însă, multele lucrări ale slujirii pastorale ne îndeamnă să ne apropiem, prin rugăciune, trăire şi lucrare, mai mult de Hristos-Capul Bisericii, de Sfânta Treime şi de toţi sfinţii lui Dumnezeu, pentru a primi ajutorul lor, spre folosul celor mulţi.
Următor acestor îndemnuri şi rânduieli sfinte, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, caută mereu să împlinească în viaţa şi activitatea sa marile responsabilităţi ale slujirii lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Mărturisitor și slujitor al Evangheliei iubirii milostive a lui Hristos, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei, pe lângă o bogată activitate teologică academică, desfășurată ca profesor universitar, a consolidat şi a înnoit moștenirea înaintașilor săi, aîmplinit și a înmulțit faptele iubirii milostive, prin fondarea mai multor instituții și așezăminte social-filantropice, prin multe activități culturale și misionare.
După 21 de ani de păstorire ca Arhiepiscop al Alba Iuliei, unde a contribuit decisiv la înnoirea şi dezvoltarea vieţii bisericeşti în sprijinul întăririi prezenței ortodoxe şi românești în acest ținut plin de istorie, credință şi cultură românească, în anul 2011, în ședința din 18 martie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei în demnitatea de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei, Maramureşului şi Sălajului. Din anul 2012 mitropolia se numeşte Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Şi în această nouă demnitate Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a desfăşurat o bogată şi intensă lucrare pastorală, culturală şi social-misionară. A înființat trei mănăstiri noi, 10 parohii, trei centre pentru tineret, centre pentru cateheză, o grădiniță, o școală primară și o școală gimnazială confesională, precum și o școală gimnazială pentru recuperarea copiilor aflaţi în situaţia de abandon școlar.
Din grijă pentru învăţământul teologic a ctitorit un sediu nou şi modern pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca (Campusul Universitar „Nicolae Ivan”), inaugurat în anul 2013, care cuprinde paraclisul „Sfântul Nicolae”, bibliotecă, centru de conferinţe, cantină şi cămin studenţesc.
Aniversarea împlinirii a 10 de ani de slujire a Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei ca Arhiepiscop al Vadului Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureșului şi Sălajului, cu neobosită şi intensă lucrare misionară, pun în lumină taina rodirii spirituale ca împlinire a responsabilității de a mărturisi şi sluji, prin cuvânt şi faptă, prezența şi lucrarea lui Hristos Marele-Preot sau Arhiereul veșnic în Biserica Sa.
Astăzi, la ceas aniversar, aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei şi asupra clerului şi credincioșilor din eparhia pe care o păstorește. Totodată, îl felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei pentru modul în care a înmulțit darurile primite de la Dumnezeu, lucrând „cu timp şi fără timp”, îmbinând viața spirituală cu slujirea socială, dar şi dragostea de țară cu pacea dintre culte!
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, „Păstorul Cel Bun” (Ioan 10, 11) şi „Arhiereul mărturisirii noastre” (Evrei 3, 1) să-i dăruiască în continuare aceeași bunătate părintească şi aceeași râvnă sfântă pentru Biserică şi Neam!
Întru mulți şi fericiți ani, Înaltpreasfinţia Voastră!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foto credit: Arhivă / Basilica.ro