Preasfinţiei Sale,
Preasfinţitului Părinte NESTOR HUNEDOREANUL,
Arhiereu-Vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei
Preasfinţia Voastră,
Onorat Consiliu Eparhial, Iubiţi credincioşi,
Plecarea la Domnul a Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a adus în sufletele noastre, a tuturor, o imensă tristeţe.
Bunătatea lui, spiritul de comuniune, hărnicia lui, credincioşia lui au fost de neegalat.
Anual, dimpreună cu mai mulţi ierarhi, liturghisea la Huta, în satul său natal, umplându-ne inima de bucurie.
Îi vom simţi cu toţii lipsa, pentru că de câte ori l-am solicitat a participat şi la Cluj la slujbe.
Ce mângâiere vă putem aduce? N-avem alta mai mare decât cea pe care ni-o face Mântuitorul: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26).
Arhiereul cel Mare să-l rânduiască la liturghia cerească, unde este linişte şi pace şi viaţă fără de sfârşit.
Condoleanţe din tot sufletul şi rugăciune ca Dumnezeu să-l odihnească!
†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului