Majestății Sale Regale, Regelui Mihai I al României,
Alteței Sale Regale, Principesei Moştenitoare Margareta,
Familiei Regale a României,
Am aflat cu întristare despre trecerea din această viaţă a Majestăţii Sale Regina Ana a României, la venerabila vârstă de 92 de ani, în spitalul din Morges (Elveția).
Discretă și distinsă, Majestatea Sa Regina Ana a României va rămâne în conştiinţa poporului român drept un model de curaj, nobleţe şi modestie, susținătoare permanentă a demersurilor Majestății Sale Regelui Mihai I al României în slujirea neamului românesc, atât în anii grei ai exilului, cât și la revenirea în țară.
În aceste momente de întristare, în numele Sfântului Sinod, al clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, transmitem părinteşti condoleanţe Familiei Regale a României și tuturor celor care au cunoscut-o și prețuit-o pe Majestatea Sa Regina Ana.
Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul Majestății Sale Regina Ana a României în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica ei pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântare pentru membrii îndureraţi ai Familiei Regale şi pentru toţi cei îndoliaţi,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române