„Îmi aduc iarăși aminte de credința ta neprefăcută, care,
precum s-a sălășluit întâi în bunica, Loida, și în mama ta, Eunichi,
tot așa sunt încredințat, că și întru tine” (II Timotei 1, 5).
Nașterea, creșterea și educarea unui copil este o binecuvântare a cerului și o bucurie a părinților. Troparul Nașterii Maicii Domnului zice: „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Și, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică”[1].
Sau o altă cântare a sărbătorii subliniază bucuria mare pe care o aduce acest praznic: „Aceasta este ziua Domnului, bucurați-vă popoare; că, iată, cămara Luminii și cartea Cuvântului vieții din pântece a ieșit, și ceea ce s-a născut ușă către Răsărit așteaptă intrarea Preotului celui mare. Singura care aduce pe Hristos în lume, spre mântuirea sufletelor noastre”[2].
Știm cu toții cât de mare este rolul pe care mama și bunica îl au în formarea noastră duhovnicească. Oamenii de spiritualitate au subliniat acest lucru. De fapt, însăși Sfânta Scriptură ne descoperă acest adevăr. Ucenicul apropiat al Sfântului Apostol Pavel era Timotei. Iar Apostolul îi scrie acestuia: „Îmi aduc iarăși aminte de credința ta neprefăcută, care, precum s-a sălășluit întâi în bunica, Loida, și în mama ta, Eunichi, tot așa sunt încredințat, că și întru tine” (II Timotei 1, 5).
Paul Evdokimov a scris o carte celebră intitulată Femeia și mântuirea lumii[3]. Maica Domnului, prin nașterea Mântuitorului, are un loc special în mântuirea lumii. Arhanghelul Gavriil la Bunavestire îi spune: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt Se va chema” (Luca 1, 30-32).
Pe bună dreptate din sufletul credincioșilor noștri au izvorât versurile: „Scară dacă nu era, / Domnul nu se pogora. / Tu ești scara cea de flori, / Cu un capăt peste nori. / Tu ești raiul preafrumos, / Care ai tras pe Domnul jos”.
Dacă Mântuitorul lumii întregi a venit la noi prin Fecioara Maria, istoria apropiată ne arată rolul imens pe care-l are mama și bunica în salvarea spiritualității. Este vorba de perioada comunistă și nu numai, ci și de cea actuală, când mamele noastre au un rol deosebit.
În perioada comunistă, când se scosese religia din școală, pentru copiii lor și pentru bărbații lor, mamele și bunicile erau transmițătoarele preocupărilor religioase. Ele veneau de la înaintași cu un bagaj sufletesc deosebit, pe care ni l-au transmis nouă. Așa am rezistat în perioada în care în mod oficial se ducea luptă împotriva credinței. Dar, și în vremurile de acum, dacă nu e vorba de un „materialism dialectic”, e vorba de un materialism practic.
În tot spațiul fost comunist mamele și bunicile au salvat spiritualitatea creștină și au transmis-o urmașilor. Acum se face religie în școală dar, ținând seama și de valul secularizării prezent în lume, nu știm dacă eficiența este cea pe care am dori-o.
Octavian Goga își aducea aminte cu nostalgie de momentul în care începea școala și pleca de acasă cu căruța: „Și parc-aud pocnet de bici / și glas stăruitor de slugă- / Răsare mama-n colțul șurii, / Așează-ncet merindea-n glugă… / Înduioșată, mă sărută / Pe părul meu bălan, pe gură: / Zi Tatăl nostru seara, dragă, / Și să te porți la-nvățătură”[4].
Pedagogul J. H. Pestalozzi era conștient că preocupările religioase îi veneau de la mama. „Am crezut în mama mea; inima ei mi-a arătat pe Dumnezeu. Dumnezeu este Dumnezeul inimii mele, Dumnezeul inimii ei. Nu cunosc alt Dumnezeu”[5].
Și pe plaiurile noastre transilvane suntem convinși că se întâmplă același lucru. Preocupările duhovnicești ale mamelor noastre, ale bunicilor noastre, nu pot fi neglijate. Un autor plin de credință și iubitor al părinților și al satului său a scris poezia „Casa părintească”[6]: „Mama-i de-acum bătrână și tata alb de tot / Și cumpăna fântânii-i o povară / Când bivolii-nsetați și oile se strâng / Să fie adăpate către seară / Dumineca măicuța în veșmânt cernit / Cu busuioc în mână și într-o năframă / Duce din bruma cât avem de grâu / O prescură de jertfă la icoană”.
Am putea continua cu exemple legate de impactul pe care viața mamelor noastre îl au asupra copiilor. Vă voi da doar încă unul. Ion Creangă își aducea aminte de faptul că de la mama a moștenit toate valorile spirituale: „și-mi aduc bine aminte, căci brațele ei m-au legănat când îi sugeam țâța cea dulce și mă alintam la sânu-i, gângurind și uitându-mă în ochi-i cu drag! Și sânge din sângele ei și carne din carnea ei am împrumutat, și a vorbi de la dânsa am învățat. Iar înțelepciunea de la Dumnezeu, când vine vremea de a pricepe omul ce-i bine și ce-i rău”[7].
Efortului mamelor și bunicilor de a transmite urmașilor preocupările duhovnicești i se adaugă ostenelile preoților parohi. Lor li se adresează Marele Preot, Domnul Hristos, zicându-le: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și roadă să aduceți și roada voastră să rămână” (Ioan 15, 16). Cu tinerii, cu copiii, preoții trebuie să organizeze activități speciale, cateheze, jocuri, drumeții, pelerinaje instructive.
Pe lângă familie, pe lângă Biserică, școala are un rol important în formarea tinerilor. N-a fost mic efortul după anii 1989, de a reintroduce religia în planul de învățământ. Potrivnicii au fost și în perioada interbelică, apoi a venit comunismul când religia a fost totalmente eliminată din școală, iar reintroducându-se s-a făcut un act de dreptate.
Pedagogul Vasile Băncilă le dă potrivnicilor orei de religie o replică vrednică de luat în seamă: „E o grozavă încălcare a drepturilor ființei omenești din partea acelora care țin copiii departe de Dumnezeu, fie că fac aceasta în familie, fie că scot religia din școala primară. Să zicem că sunt liberi adulții să creadă ce vor: dar n-au dreptul să distrugă în copil posibilitățile de a trăi, acum și mai târziu, religia. Aceasta e o tiranie, care le întrece pe toate celelalte. Trebuie să i se lase copilului însuși posibilitatea să hotărască mai târziu ce atitudine va avea față de Dumnezeu”[8].
Cu toată grija ce o avem față de educarea copiilor, și nici grija aceasta nu-i suficientă, cu toate că fac religie, numărul tinerilor nu-i prea mare la Sfânta Liturghie. În lumea ce se secularizează sunt mulți factori care-i fac pe adolescenți și unii tineri să nu participe la slujbă. Cauzele care depind de noi trebuie înlăturate.
O educație integrală presupune și transmiterea deprinderilor duhovnicești. Marele pedagog Jan Amos Comenius, constatând lipsurile din educație, se întreabă retoric: „Ce sunt cei bogați fără înțelepciune, decât niște porci îngrășați cu tărâțe? Și ce sunt cei săraci fără înțelegerea lucrurilor, decât niște măgăruși condamnați să ducă poveri? Ce este cel frumos care n-a învățat nimic, decât un papagal împodobit cu pene?”[9].
Acum la început de an bisericesc, când sărbătorim și Nașterea Maicii Domnului, realizăm rolul imens pe care-l au mamele și bunicile noastre în transmiterea spiritualității noastre creștine pentru generațiile următoare.
†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
[1] Mineiul pe septembrie, E.I.B.M.B.O.R., București, 2003, p. 112.
[2] Ibidem, p. 131.
[3] Paul Evdokimov, Femeia și mântuirea lumii, Editura Christiana, București, 1995.
[4] Octavian Goga, Poezii, Editura Minerva, București, 1981, p. 15.
[5] J. H. Pestalozzi, Cum își învață Gertruda copiii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977, p. 133.
[6] Ioan Alexandru, Pământ transfigurat, Editura Minerva, București, 1982, p. 165.
[7] Ion Creangă, Povești, Amintiri, Povestiri, Editura Eminescu, București, 1980, p. 171.
[8] Revista „Fântâna Darurilor”, București, 1930, p. 152.
[9] Jan Amos Comenius, Didactica Magna, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970, p. 34.
