Anul bisericesc începe la 1 septembrie și se încheie pe 31 august. Aceasta este vechea tradiție bizantină, care s-a păstrat în sinaxarele noastre. S-ar putea spune că anul liturgic constă în dorința pe care o are Biserica de a așeza în mintea credincioșilor învățăturile Evangheliei și principalele momente ale istoriei mântuirii.
Fiecare sărbătoare reînnoiește și actualizează evenimentul pe care-l invocă. Reia evenimentul din trecut și-l face contemporan, iar noi ne împărtășim de darurile pe care le revarsă asupra noastră, pe măsura dispoziției și deschiderii sufletești pe care o avem.
Așa se face că prima sărbătoare cu care începe anul bisericesc este Nașterea Maicii Domnului, pe 8 septembrie, iar ultima sărbătoare mare cu care se încheie este Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august. Troparul sărbătorii Nașterii Maicii Domnului este sugestiv prin conținutul său, subliniind importanța evenimentului pentru pregătirea izbăvirii noastre: „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Și, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; și, stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică”[1].
Tatăl Sfintei Fecioare, Ioachim, se trăgea din neam împărătesc. Sfânta Ana, mama sa, descindea din Matan, și el urmaș al lui David[2]. Tristețea lor era că nu aveau copii și, în urma rugăciunilor, Dumnezeu le-a dăruit-o pe Maria. Icosul sărbătorii zice: „Rugăciunea împreună și suspinul cel bineprimit, pentru nerodirea și nenașterea de fii, a lui Ioachim și a Anei, în urechile Domnului au intrat și a odrăslit rod de viață purtător lumii; că acela rugăciune în munte a făcut, iar aceea în grădină defăimare a suferit; ci, cu bucurie, cea stearpă naște pe Născătoarea de Dumnezeu și hrănitoarea vieții noastre”[3].
În timpul vecerniei din ajunul praznicului citim la Paremii trei lecturi din Vechiul Testament. Prima, din Cartea Facerii (28, 10-17), descrie noaptea petrecută de Iacov la Luz, când a avut un vis minunat: o scară de la pământ la cer pe care urcau și coborau îngerii lui Dumnezeu. Iacov a numit locul acela Betel, însemnând „casă a lui Dumnezeu”.
Maica Domnului, care L-a coborât pe Domnul din cer, este și ea o scară între cer și pământ. Pe bună dreptate, versurile populare, care cuprind o adevărată teologie, spun: „Scară dacă nu era/ Domnul nu se pogora./ Tu ești scara cea de flori, / Cu un capăt peste nori,/ Tu ești raiul preafrumos,/ Care-ai tras pe Domnul jos”.
A doua lectură este din proorocul Iezechiel (43, 26-27; 44,1-4) despre poarta dinspre răsărit a templului care era închisă și închisă va rămâne pentru că „Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea”. Este limpede că aici se vorbește despre pururea fecioria Maicii Domnului.
A treia lectură este din cartea Pildelor (9, 1-11), în care este vorba despre „Înțelepciunea care și-a zidit casă”. Înțelepciunea este Hristos, iar casa este Maica Domnului.
Dimineața, la utrenia zilei de 8 septembrie, Evanghelia (Luca 1, 39-49, 56) ne descrie vizita făcută de Maica Domnului Elisabetei. Două fraze din această pericopă exprimă atitudinea Bisericii față de Fecioara Maria și ne arată de ce aceasta este mai presus decât toți sfinții. Prima frază redă cuvântul Mariei: „Iată de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mărire Cel Puternic și sfânt este numele Lui”. Cealaltă frază exprimă cuvântul Elisabetei: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău”.
La Liturghie, citim Evanghelia (Luca 10, 38-42; 11, 27-28) care vorbește despre vizita Mântuitorului în casa Martei și a Mariei, pericopă evanghelică ce se repetă la toate sărbătorile Maicii Domnului. Domnul o laudă pe Maria din Betania pentru preocupările sale spirituale, fără să o desconsidere pe Marta, preocupată de cele gospodărești. Totuși, cele spirituale trebuie să primeze.
Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului binecuvintează anul bisericesc care începe. De aceea una dintre cântări zice: „Să se bucure cerul și pământul să se veselească, căci cerul lui Dumnezeu pe pământ s-a născut din făgăduință, dumnezeiasca Mireasă. Cea stearpă pe Prunca Maria hrănește cu lapte și se bucură de nașterea ei Ioachim, zicând: Toiag s-a născut mie, din care a odrăslit floarea Hristos din rădăcina lui David. Cu adevărat, minune preamărită”[4].
Dorim ca Domnul Hristos, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, să ne dea în anul bisericesc care începe îmbelșugate realizări spirituale și materiale!
† ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului,
Mitropolitul Clujului, Maramureşului și Sălajului
