În ajunul prăznuirii Nașterii Maicii Domnului, sâmbătă, 7 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Săliștea Nouă, județul Cluj, cu prilejul binecuvântării noii case parohiale.

De la ora 10:00, în Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor”, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Sfânta Liturghie. Din sobor au făcut parte: vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Dumitru Boca, protopopul de Cluj I – preotul Dan Hognogi, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Vasile Florin Perța, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură și le-a spus celor prezenți că, indiferent de drumul ales în viață, totul trebuie să fie construit alături de Dumnezeu, cu iubire și slujire pentru ceilalți.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Sotirios”, dirijat de dr. Silviu Bălan, compus din studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

La finalul slujbei, preotul paroh Vasile Florin Perța a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-misionară, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a acordat Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici preotului paroh Vasile Florin Perța, primarului comunei Baciu – Balázs János i-a oferit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” , iar cântărețului bisericesc Ioan Moldovan i-a acordat Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. De asemenea, membrii Consiliului și Comitetul parohial au primit diplome de aleasă cinstire.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, Episcopul-vicar Benedict a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat noua casă parohială.

La eveniment au luat parte autorități locale și numeroși credincioși, o parte fiind îmbrăcați în straie populare.

Scurt istoric

Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din Săliștea Nouă a fost edificată între anii 2010 și 2012, iar între 2012 și 2013 a fost împodobită cu pictură realizată de pictorul bisericesc Constantin Bumbu, care, cu generozitate, a donat întreaga lucrare. Lăcașul de cult a fost sfințit la data de 16 iunie 2013 de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close