Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat, în Duminica Sfântului Grigorie Palama, Sfânta Liturghie la Centrul pentru Protecția Copilului din Beclean. Alături de Preasfinția Sa a slujit, în capela cu hramul „Sfântul Stelian”, un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte Protopopul de Beclean, PC Doru Zinveliu.
După citirea evangheliei care ilustrează vindecarea slăbănogului din Capernaum, Preasfințitul Vasile a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc vorbindu-le despre suferință ca modalitate de apropiere de Dumnezeu prin schimbarea vieții. La finalul cuvântului Ierarhul i-a îndemnat pe copiii din centru să-i asculte pe îndrumătorii lor pentru a spori în ei pacea și bucuria prezenței lui Hristos: „Pe măsura în care ne străduim să ascultăm de educatorii noștri, profesorii noștri, de cei care ne învață și ne luminează mintea, pe măsura în care ne străduim să ascultăm de îndrumările, de rugăciunile părintelui care slujește aici, în acest așezământ și a părinților din sfintele noastre biserici, viața noastră se orientează spre lumină, spre adevăr. Sporim în noi pacea și bucuria prezenței lui Hristos și având sufletul curat viața noastră devine folositoare, vrednică de trăit pentru noi, dar și de folos pentru semenii noștri”.
Locașul de cult din incinta Centrului pentru protecția copilului din Beclean a fost construit în anul 1999, la inițiativa Pr. Doru Zinveliu și a direcțiunii centrului. Capela a fost sfințită în primăvara acelui an de PS Episcop Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului. Potrivit părintelui Alin Pop, preot misionar al Centrului pentru Protecția Copilului din Beclean, s-a dorit ca acești copii, care nu trăiesc alături de familiile lor, să aibă un loc de rugăciune unde să-şi găsească liniştea sufletească și să fie educaţi în spiritul virtuţilor creştine.
În Centrul de plasament din Beclean sunt instituționalizați aproximativ 100 de copii, care primesc pe lângă îngrijire și educație și asistență socială, psihologică și religioasă pentru integrarea lor în societate.