În după-amiaza zilei de marți, 6 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, numită și a Sfântului Grigorie Dialogul, la Biserica studenților din Campusul clujean Hașdeu.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul le-a adresat tinerilor prezenți un cuvânt de învățătură. Ierarhul a făcut o paralelă între Cruce – Înviere și Osteneală – Bucurie.

Biserica studenților, cu hramurile „Sfântul Ioan Evanghelistul” și „Sfântul Ierarh Nicolae”, este situată în Campusul Universitar Hașdeu, din Cluj-Napoca, fiind păstorită de preotul Ciprian Negreanu, care este și duhovnicul ASCOR Cluj-Napoca. De asemenea, în cadrul bisericii își desfășoară activitatea Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – filiala Cluj-Napoca (ASCOR Cluj-Napoca).

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: ASCOR Cluj-Napoca

Din aceeași categorie

Share This