Mitropolitul Bartolomeu Anania, slujitor dârz al Bisericii lui Hristos, călit în necazuri și neînfrânt în încercări, a fost supranumit de către maica stareță Ierusalima Ghibu „Leul Ardealului”. Și nu fără motiv l-a numit așa, ci urmărindu-i viața plină de încercări, pe care cu ajutorul lui Dumnezeu și datorită calităților sale de luptător le-a biruit.
S-a născut pe 18 martie 1921, așadar acum o sută de ani, din părinții Vasile și Ana Anania, în satul Glăvile, județul Vâlcea, primind la botez numele de Valeriu. Sărbătorim anul acesta jubileul de un secol de când s-a petrecut nașterea lui și mă străduiesc să amintesc câteva lucruri din misiunea duhovnicească, culturală, scriitoricească și administrativă a Înaltpreasfinției Sale. Am zis câteva, pentru că ar fi foarte greu să fii exhaustiv cu o personalitate atât de complexă.
Școala primară o urmează în satul natal, iar apoi se înscrie la Seminarul „Central” din București. Frecventează și liceele „Dimitrie Cantemir” și „Mihai Viteazul” din capitală, luându-și Bacalaureatul în 1943.
Ajunge apoi student la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj. Erau vremuri grele. Sistemul comunist cotropea țara. Așa se face că, în 1946, fiind președintele Centrului Studențesc „Petru Maior” din Cluj, conduce greva studențească antirevizionistă și anticomunistă. Urmările au fost cele așteptate: șase ani de detenție (1958-1964) în temnițele comuniste.
Teologia a urmat-o la București, Cluj și Sibiu, fiind hărțuit de autorități, luându-și licența la Sibiu în 1948. Tunderea în monahism a primit-o la Mănăstirea „Antim” din București, în 1942, dându-i-se numele de Bartolomeu.
În același an este hirotonit ierodiacon, slujind în această calitate la Polovragi și la Baia de Arieș. După greva studențească de la Cluj, este înlăturat din Facultatea de Medicină în 1947 și ajunge stareț la Toplița. Între anii 1948-1949 este intendent la Palatul Patriarhal, iar apoi, între anii 1949-1950, Inspector patriarhal pentru învățământul bisericesc. Între anii 1950-1951 a fost asistent la catedra de Istorie Bisericească Universală la Institutul Teologic Universitar din București, iar între anii 1951-1952 decan al Centrului de Îndrumare Misionară și Socială a Clerului de la Curtea de Argeș.
Trimis de Biserică în America, va îndeplini mai multe funcții în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de acolo. În 1967 a fost hirotonit ieromonah de către Arhiepiscopul Victorin, acordându-i-se din partea Sfântului Sinod rangul de arhimandrit. Ține nenumărate conferințe și face parte din mai multe delegații ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare. Încă nu-l văzusem față către față, dar îl știam din cărți și, vizitând-o o dată pe sora mea care era elevă la Școala Normală din Sighetul Marmației, am realizat că se face elogioasă vorbire despre piesa lui, „Steaua Zimbrului”, care fusese pusă în scenă. Autorul ei era pe vremea aceea în Statele Unite.
Reîntors în țară, este director al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, între anii 1976-1982. În anul 1982 se va retrage la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica scrisului. La opera sa deosebit de bogată se adaugă o lucrare de excepție: diortosirea și adnotarea Sfintei Scripturi, după Septuaginta. În această perioadă va ține și multe conferințe dintre care eu nu pot uita una despre „Steaua Magilor”, ținută într-un post de Crăciun la Alba-Iulia. Au fost și alte localități care s-au bucurat de prezența lui și de cuvântul său puternic.
Lucrarea de diortosire a Scripturii o va elabora și desăvârși după alegerea ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului, la 21 ianuarie 1993. După cum mărturisește singur, această operă i-a solicitat peste zece ani de „muncă de ocnaș”. În anul 2001 se tipărește această versiune a Bibliei care devine ediție jubiliară a Sfântului Sinod.
Hirotonia întru arhiereu și instalarea la Cluj-Napoca a făcut-o vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist pe data de 7 februarie 1993, înconjurat fiind de un sobor de ierarhi și preoți, precum și de un mare număr de credincioși.
Din acest moment își începe misiunea de păstor al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Nu va abandona nici scrisul, cunoscut fiind faptul că din 1978 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Opera literară, dramaturgică, poetică și în proză este vastă: „Greul Pământului”, „Rotonda plopilor aprinși”, „Străinii din Kipukua”, „Amintirile peregrinului Apter”, albumul „Cerurile Oltului”, „Memoriile” și multe altele, ne pun în fața sufletului un mare literat.
Din punct de vedere al scrisului duhovnicesc, dintre multele lucrări amintim „Filele de acatist”, „Cartea deschisă a Împărăției” care este o tâlcuire a Sfintei Liturghii și multe altele. Se știe că predicile lui erau gustate și că era un bun orator.
Se pot spune mult mai multe lucruri. Mitropolitul Bartolomeu Anania își are locul lui între bărbații iluștrii ai culturii noastre. Pe de altă parte, Dumnezeu a îngăduit să treacă prin multe necazuri și încercări. La toate le-a făcut față cu tărie. În „File de jurnal – 2006”, luna februarie, după ce își aduce aminte de închisorile comuniste, adaugă cu seninătate, și fără niciun fel de mândrie: „Depunând această mărturie, în niciun caz nu aș vrea să se creadă că din ea s-ar desprinde un profil de «erou», ci să fie luată doar ceea ce este: o contribuție la tema pe care și-o propune această carte…” (este vorba despre un volum referitor la cei ce au suferit în închisori).
Sfântul Sinod înființează pe 4 noiembrie 2005 Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, și pe 2 martie 2006, Arhiepiscopul Bartolomeu este ridicat la rangul de Mitropolit pentru această Mitropolie. Festivitatea întronizării are loc pe 25 martie 2006, de sărbătoarea Bunei Vestiri, fiind prezidată de vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist. A fost prezentă foarte multă lume, venită din multe locuri, inclusiv Președintele Țării.
Dintre multele misiuni pe care le-a făcut în calitate de Mitropolit voi aminti câteva: instalarea la Zalău, ca primul episcop al Sălajului, a Preasfințitului Petroniu Florea; instalarea, prin delegat, la Oradea a Preasfințitului Sofronie ca episcop al Oradiei și Bihorului; hramul de la Mănăstirea Muncel, comuna Baia de Arieș, în amintirea încercării de-a face aici, mănăstire, pe vremea Episcopului Nicolae Colan; sfințirea la Alba-Iulia a Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh”, de pe „Platoul Romanilor” și multe altele.
E de la sine înțeles faptul că nu neglija nici Arhiepiscopia Clujului, îndeosebi Mănăstirea Nicula, unde-și avea atelierul de creație și unde la hramuri ținea cuvintele de învățătură cu mesaj actual și pertinent. Piatra de temelie pentru biserica nouă a mănăstirii a fost pusă pe vremea lui, slujbă la care a participat și Patriarhul Ecumenic.
Viața Bisericii noastre nu i-a fost indiferentă și, în acest sens, dau un exemplu elocvent: alegerea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, în persoana Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci episcop-vicar la Timișoara. Îi sublinia calitățile: „tânăr, inteligent, cult, școlit în Occident. Se arătase deschis înnoirilor substanțiale, se bucura de prețuirea profesorului său, Dumitru Stăniloae…”[1].
Își argumenta opțiunea: „În ziua de azi, Biserica Ortodoxă Română are nevoie de asemenea ierarhi care să-i tămăduiască cu jertfelnicie multele ei răni sufletești. Ea trebuie să depășească toate dezavantajele pe care i le-a impus diabolica beznă a ateismului «științific», redevenind credibilă și atrăgătoare pentru toată suflarea țării, dar mai ales în ochii tineretului care a știut să moară pentru libertate și adevăr”[2] .
Așa era tineretul din 1989, dar acum, fără a ne plânge de tinerii care sunt viitorul nostru, constatăm că entuziasmul de atunci a slăbit. Și e nevoie de misionari care să știe să le vorbească tinerilor pe limba lor și să-i apropie de Hristos și de Biserică.
Mitropolitul Bartolomeu s-a mutat la Domnul pe 31 ianuarie 2011 și a fost înmormântat în mausoleul de sub altarul catedralei pe 3 februarie 2011. Slujba funerară a fost condusă solemn de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, participând numeroși ierarhi și preoți, de față fiind și mulțime de popor.
Cu prilejul jubileului celor o sută de ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu Anania am schițat câteva lucruri. Cei ce iubesc lectura vor citi „Memoriile” lui, care sunt mult mai cuprinzătoare. Autorul lor ne spune: „Memoriile mele departe de a fi complete, mai cu seamă în ultimele capitole, pe care le-am scris biciuit de timp. Dar, așa cum sunt, ele se vor și se propun o mărturie nu numai a unei lumi, ci și a unui suflet. E vorba de sufletul meu”[3].
†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și
Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului
[1] Valeriu Anania, Memorii, Polirom, Iași, 2008, Iași, p. 686.
[2] Ibidem, p. 687.
[3] Ibidem, p. 8.
*Articol apărut în Revista Renaşterea, serie nouă, anul XXXII, nr. 3 (371), martie, Cluj-Napoca, 2021, p. 1.
