Sub egida Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi a Editurii „Școala Ardeleană” din Cluj-Napoca, la Muzeul aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane clujene, a avut loc un eveniment în cadrul căruia s-au lansat două cărți și recitaluri de poezie şi de muzică.
La evenimentul moderat de pr. Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, au fost lansate volumele „Căderea în adâncuri” și „Întrupări” semnate de prof. dr. Dumitru Zdrenghea, un renumit medic cardiolog clujean.
La lansare a fost prezent şi Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care l-a felicitat pe autor şi a remarcat că există o legătură între ceea ce este frumos şi viaţa spirituală:
Toate lucrurile frumoase îşi au obârşia în legătura pe care o avem noi cu Dumnezeu, aşa cum Sfânta Sciptură subliniază acest mare adevăr, şi anume că Dumnezeu este la începutul tuturor lucrurilor bune. În Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, în primul capitol, în versetul 14 citim «Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi cu cei credincioşi ea se formează o dată în sânul mamei». Aşadar, înţelepciunea aceasta pe care oamenii dăruiţi de Dumnezeu cu har sunt în măsură să ne-o transmită şi nouă, prin grai sau prin scris, îşi are obârşia la Dumnezeu. Nu degeaba s-a făcut sublinierea că între cult şi cultură este o legătură puternică, nu numai de etimologie. Cultul şi cultura sunt legate pentru că în cadrul cultului s-a plămădit cultura.
IPS Mitropolit Andrei a aminit că „părintele Rafail Noica, preocupându-se de acest subiect a spus: «Cultură este ceva ce cultivăm, dar să băgăm bine de seamă că ceea ce cultivăm aceea şi devenim». Este o mare realitate pe care o pot repeta mereu cei ce sunt iubitori de cultură şi creatori de lucruri frumoase”.
În continuare, Horea Bădescu, Vasile Igna, Ion Mureșan, Aurel Pantea, Adrian Popescu și Aurel Sasu au vorbit despre poezia scrisă de Dumitru Zdrenghea, iar la final autorul a mulţumit tuturor celor care i-au apreciat creaţia poetică, precum şi Editurii „Şcoala Ardeleană” care a publicat mai multe volume cu poeziile sale. De asemenea, Dumitru Zdreghea a citit, cu această ocazie, trei dintre poemele sale, dintre care două inedite.
Actriţa Ileana Negru a recitat din creaţia lui Dumitru Zdrenghea, iar Formația „Duo Chitară” de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, compusă din David Orosz şi Tudor Gliga a susţinut un recital muzical. Evenimentul s-a încheiat cu un recial susţinut de Dumitru Fărcaş şi cu o sesiune de autografe.