Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat miercuri, 17 aprilie 2024, la ceremonia de lansare a Programului Național de Transplant Hepatic la Cluj-Napoca. Evenimentul a avut loc la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” din Cluj-Napoca, cunoscut și sub denumirea de „Clinica Medicală III”, unitate sanitară care a primit recent acreditarea pentru a efectua transplantul hepatic.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc, i-a felicitat pe cei implicați în implementarea Programului Național de Transplant Hepatic, precum și pe toți cei care își ajută aproapele aflat în nevoie și pun în aplicare una din faptele milei trupești: a-i ajuta pe cei bolnavi.

Importanța majoră a acestui eveniment pentru medicina clujeană și pentru toată Transilvania a fost subliniată de președintele Agenției Naționale de Transplant – acad. prof. univ. dr. Irinel Popescu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca – prof. univ. dr. Dana Anca Buzoianu, managerul Institutului Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie (IRGH) – dr. Mihai Mleşniţe, coordonatorul Programului Național de Transplant Hepatic din cadrul IRGH – prof. dr. Nadim Al Hajjar, care este medic la IRGH și prorector al UMF Cluj-Napoca, precum și de alți invitați.

Conform managerului Mihai Mleşniţe, investiţia pentru partea de infrastructură a costat 1,5 milioane de lei, iar dotările și echipamentele speciale au fost în valoare de 2 milioane de lei. Toată investiţia a fost făcută din resursele proprii ale Institutului Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie.

„Transplantul hepatic, lansat în premieră în Transilvania, va marca începutul unei noi etape în îngrijirea pacienților cu afecțiuni hepatice grave, oferindu-le șansa unei noi vieți. Aceștia vor fi tratați de o echipă remarcabilă de specialiști, condusă de domnul prof. dr. Nadim Al Hajjar”, au transmis reprezentanții UMF Cluj-Napoca, iar rectorul Dana Anca Buzoianu a spus că instituția pe care o conduce va sprijini acest program și a afirmat că „o să investim în continuare în cercetare şi în tehnici chirurgicale noi”.

„La Cluj-Napoca se va face, deocamdată, doar transplant de ficat de la donator cadaveric, nu şi de la donator viu”, informează AGERPRES.

„Aşteptăm acum Ordinul de Ministru, ceea ce înseamnă că vom avea acces la baza de date a Agenţiei Naţionale de Transplant. Sper ca în cursul lunii mai să realizăm primul transplant hepatic”, a declarat prof. dr. Nadim Al Hajjar.

Până în prezent, în România există doar două centre de transplant hepatic, la București și la Iași, cel de la Cluj-Napoca fiind cel de-a treilea.

Scurt istoric

Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” (fostul Spital Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Octavian Fodor”), cunoscut și sub denumirea de „Clinica Medicală III”, este unitate sanitară, de utilitate publică, cu personalitate juridică, înfiinţată în anul 1973. Spitalul funcţionează sub noua denumire din data de 1 aprilie 2011, cu un număr de 410 paturi şi peste 700 de angajaţi:  medici,  cadre didactice cu integrare clinică,  medici rezidenţi, asistenţi medicali, personal auxiliar şi personal TESA, conform paginii Institutului.

Serviciile religioase creștin-ortodoxe sunt oferite la patul bolnavului, la solicitarea pacienților sau aparținătorilor, de către preotul de slujire caritativă Gheorghe Daniel Puian. De asemenea, pacienții de alte confesiuni, la solicitare, pot beneficia de servicii religioase care vor fi oferite tot la patul bolnavului.

La data de 18 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a efectuat o vizită pastorală la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie. Cu acest prilej, Mitropolitul Clujului a sfințit peste 100 de icoane cu Maica Domnului „Pantanassa”, izbăvitoarea de cancer, care au fost așezate în saloanele spitalului. Acțiunea a făcut parte din cadrul proiectului intitulat „O icoană în fiecare salon” și a fost posibilă prin implicarea conducerii și a personalului Institutului Regional de Gastroenterologie-Hepatologie, dar si a unor oameni cu suflet mare din afara lui.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca / Facebook

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close