La Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, în cadrul serilor culturale, joi, 19 ianuarie 2023, a avut loc lansarea cărții „Divinitate și mitologie în lumea covoarelor vegetale” (Editura Cromatica, Baia Mare, 2021), în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și a altor invitați.

Scris de biologul prof. dr. Maria Pop și de farm. dr. Oana Pop, mamă și fiică, volumul este „o colecție de «povesti» despre plantele tinctoriale și tradițiile românești, despre pigmenți vegetali și plante care vopsesc fibrele naturale, despre o bogăție de culori unice obținute din plante, despre geometrie spirituală și motive tradiționale ale românilor, despre covoarele și carpetele vegetale care înfrumusețau pe vremuri casele românilor și despre poezie, creație, știință și cercetare în domeniul plantelor”, conform autoarelor.

În deschiderea manifestării, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt duhovnicesc și le-a felicitat pe autoare. Ierarhul a scris și un Cuvânt înainte la volumul prezentat, intitulat „Frumosul va mântui lumea”, pornind de la afirmația marelui scriitor Dostoievski.

Cartea a fost prezentată publicului de următorii invitați: dr. Tudor Sălăgean – managerul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, conf. univ. dr. Delia Suiogan – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare și cercetătorul științific Camelia Burghele – Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău.

De asemenea, autoarele lucrării, Maria Pop și Oana Pop, au vorbit despre modul în care a luat naștere acest volum și au mulțumit tuturor celor prezenți, precum și celor ce au făcut posibilă tipărirea cărții. Totodată, o scurtă alocuțiune a rostit și starețul Mănăstirii Piatra Craiului, protosinghelul Antonie Flore, cel care găzduiește muzeul de covoare vegetale, în care se află colecția de covoare maramureșene donate de doamna prof. dr. Maria Pop.

Această carte însumează „admirația și dragostea față de darurile divine create de Dumnezeu prin marea diversitate a lumii plantelor”, a spus Maria Pop.

 

În cadrul serii, artista Măriuca Verdeș a interpretat cântece din folclorul maramureșean.

Evenimentul a fost moderat și prezentat de directorul Muzeului Mitropoliei Clujului, dr. Paul Ersilian Roșca.

Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Piața Avram Iancu, găzduiește numeroase obiecte de patrimoniu, printre care icoane, obiecte de cult şi manuscrise din secolele XV-XIX.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close