Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi-a sărbătorit sâmbătă, 14 octombrie 2017, hramul, în ziua de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva. La eveniment a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Ierarhul s-a aflat în capitala Moldovei la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, încă de vineri, din ajunul sărbătorii.
Iaşiul a devenit, în aceste zile, capitala duhovnicească a ţării noastre. Mii de pelerini au venit să îi aducă cinstire Sfintei Cuvioase Parascheva, ale cărei sfinte moaşte se află în Moldova de peste 350 ani.
Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă amenajată pe Bulevardul Ştefan cel Mare de către Înaltpreasfinţitul Părinte Nicholas, Mitropolit de Hama. Împreună în slujire s-au aflat și alți 19 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum şi Vicar al Patriarhiei Antiohiei, Preasfinţitul Părinte Leontie, episcop de Chitron, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Ilarion Făgărăşeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, Preasfinţitul Damaschin Dorneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Preasfinţitul Părinte Ignatie Mureşanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei și Episcop ales al Episcopiei Hușilor.
Răspunsurile la strană au fost date de Corul Chivotul al Catedralei Mitropolitane din Iași.
La slujba Sfintei Liturghii au participat aproximativ 20.000 de credincioși. În același timp, la rândul întins pe patru kilometri, aproape 40.000 de pelerini au ascultat Sfânta Liturghie, așteptând să ajungă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfintei Întâi Mucenițe și Întocmai cu Apostolii Tecla.
După citirea Evangheliei, Preasfinţitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a dat citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul hramului din acest an de la Iaşi, intitulat „Viața Sfinților este lumină pentru viața noastră”.
Spre finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicholas, Mitropolit de Hama, a rostit un cuvânt de învățătură.
Un moment deosebit al slujbei hramului din acest an l-a reprezentat aducerea pe scena unde a fost săvârşită Sfânta Liturghie a părintelui Mina Dobzeu, „botezătorul” lui N. Steinhardt și mărturisitor al credinței ortodoxe în închisorile comuniste, care a primit de la Înaltpreasfințitul Teofan cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucuvinei, „Crucea Moldavă”.
La final, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a mulţumit tuturor celor care au contribuit la organizarea evenimentelor prilejuite de hramul Sfintei Parascheva din acest an, precum şi miilor de pelerini care au înfrumuseţat prin prezenţa lor sărbătoarea de la Iaşi.
Raclele cu cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfintei Întâi Mucenițe și Întocmai cu Apostolii Tecla vor rămâne spre închinare în baldachinul din curtea Catedralei Mitropolitane până când numărul pelerinilor va permite ca rândul să fie gestionat în interiorul sfântului locaș.