Biserica Ortodoxă cinstește astăzi, 29 august 2013, „Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfinţitul Episcop Petroniu au oficiat de la ora 10, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bic, din județul Sălaj, care îşi serbează în această zi hramul. Au participat la hramul mănăstirii preoți și mulțime de credincioși din parohiile de pe raza Episcopiei Sălajului, precum și din alte zone ale țării. Slujbele dedicate hramului Mănăstirii Bic au început încă de aseară, din ajun, cu oficierea de la ora 19:30 a slujbei Privegherii.
Aşezământul monahal cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, situat în apropierea localității Șimleul Silvaniei este primul construit după evenimentele din decembrie 1989 în județul Sălaj. Potrivit Maicii Starețe Mariana Lupou, Mănăstrirea a luat ființă în 1994, prin binecuvântarea PS Părinte Ioan Mihălțan, Episcopul Oradiei, episcopie de care aparținea pe atunci mănăstirea. Sfânta Mănăstire are două biserici una din lemn ce datează din 1778 și una mai recentă, din zid, datând din 1998. Pe lângă cele două biserici cu hramurile „Sfânta Treime” și „Adormirea Maicii Domnului”, mănăstirea mai are un Centru Social ocrotit de „Sfântul Pantelimon”, ce oferă îngrijire copiilor și persoanelor vârstnice.
Cuvântul de învățătură rostit de IPS Mitropolit Andrei