Peste o mie de credincioși bistrițeni de pe Valea Ilișuei s-au închinat duminică, 24 noiembrie 2013, la Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, ce a fost dusă din Muzeul Mitropoliei Clujului de o delegație a Arhiepiscopiei, în parohia Ilișua, protopopiatul Beclean. Icoana, pictată în anul 1673 de părintele Luca din Iclod, cel care a zugrăvit și Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, a ajuns dimineață la biserica parohiei ocrotită de „Sfântul Ioan Botezătorul”. A fost așezată spre închinare credincioșilor în fața locașului de cult, într-o capelă construită aici. Șirul credincioșilor s-a perindat prin fața icoanei pe tot parcursul Sfintei Liturghii săvârșită de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de 25 de preoți și diaconi.
Ne rugăm Maicii Domnului ca toți creștinii români să se întoarcă la Biserica Ortodoxă, prima lor mamă
În cuvântul de învățătură ierarhul a explicat pericopa evanghelică a zilei, despre dregătorul bogat, și a vorbit despre ocrotirea Maicii Domnului: „Credem că Maica Domnului, cu rugăciunile ei, chiar dacă această icoană făcătoare de minuni este la Cluj, ocrotește localitatea Ilișua. Mai mult, s-au făcut două copii foarte bine realizate după această icoană făcătoare de minuni, și la urma urmei orice icoană a Maicii Domnului este plină de har. Zice unul dintre teologii mari care s-au ocupat de icoană, este vorba de Uspensky, că icoana este locul unei prezențe harice. Acolo unde este icoana, este de fapt chiar Maica Domnului. Ne rugăm Domnului Hristos, ne rugăm Maicii Domnului, ca viața noastră creștină să se întărească și, încet-încet, pe toată zona aceasta și pe toată Valea Someșului creștinii români să se întoarcă la Biserica Ortodoxă, care este prima lor mamă. Mama adevărată și naturală, nu mamă de adopție, ci mamă de naștere”.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, ce se află acum în Muzeul Mitropoliei Clujului și la care s-au închinat credincioșii din zonă, a aparținut în trecut parohiei Ilișua. Potrivit părintelui paroh Ludor Mureșan, această icoană a lăcrimat de două ori cât a fost în parohie, în anii 1717 și 1789. Mitropolia Clujului a dăruit cu acest prilej parohiei Ilișua o copie a icoanei făcătoare de minuni.
Diplome de aleasă cinstire pentru renovarea bisericii
În cadrul Sfintei Liturghii de astăzi de la parohia Ilișua, Mitropolitul Andrei l-a hirotonit întru preot pe diaconul Aurelian Bercea pentru parohia Tritenii de Sus, Protopopiatul Turda. De asemenea, la finalul slujbei i-a acordat o diplomă de aleasă cinstire preotului paroh Ludor Mureșan pentru lucrările de reabilitare efectuate în ultimii ani la biserică. Diplome de aleasă cinstire au primit din partea Mitropolitului Clujului familia Zegrean, care a susținut lucrările de renovare, dar și membrii consiliului parohial.
La Sfânta liturghie din parohia Ilișua a fost prezent exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, consilierul pe probleme de misiune și protocol al Eparhiei, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean, pr. Doru Zimveliu precum și preoți din parohiile învecinate. De asemenea a participat și stareța Mănăstirii bistrițene Dobric, maica Veronica Coțofană, autorități locale și județene.