Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și Muzeul Mitropoliei Clujului vă invită joi, 4 iulie 2024, începând cu ora 19:00, la o nouă seară culturală. Evenimentul vă propune lansarea volumului Icoanele Împărătești ale lui Iacov Zugravul de la Tiocu de Jos. Istorie și Restaurare, lucrare apărută recent la Editura Renașterea din Cluj-Napoca și avându-i ca autori pe Pr. Conf. Univ. Dr. Marin Cotețiu; Dr. Paul-Ersilian Roșca; Lect. Univ. Dr. Olivia Florena Nemeș și Pr. Drd. Ioan-Zosin Jula (cuvântul înainte este semnat de către reputata cercetătoare și istoric de artă Ana Dumitran – coordonatoarea Museikon), și vernisajul expoziției personale a Pr. Conf. Univ. Dr. Restaurator Marin Cotețiu – „Aspecte ale restaurării icoanelor lui Iacov Zugravul de la Tiocu de Jos”.

Volumul-album materializează eforturile de restaurare a două dintre cele mai importante și prețioase icoane din cuprinsul Eparhiei noastre (pictate în anul 1755 de către Iacov Zugravul – astăzi aflate în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Tiocu de Jos), proces desfășurat pe parcursul unui an și jumătate. Însumând patru capitole importante, lucrarea surprinde din perspectivă tehnico-științifică restaurarea și cercetarea celor două icoane („Deisis” și „Maica Domnului cu Pruncul”), biografia pictorului iconar Iacov din Feisa și cele mai importante aspecte monografice ale localității și parohiei din Tiocu de Jos (jud. Cluj).

Evenimentul se va bucura de prezența și de cuvântul unor invitați speciali, printre aceștia numărându-se Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Pr. Conf. Univ. Dr. Ioan Bizău și autorii volumului. Seara va fi desăvârșită prin momentele muzicale susținute de către Grupul coral „EUFONIA”, grup coordonat de către Arhid. Cristian Deneș.

Din aceeași categorie

Share This