Vineri, 29 martie 2019, de la ora 10.00, în sala „Nicolae Ivan” a Centrului eparhial din Cluj-Napoca, a avut loc întâlnirea consultativă a reprezentanților departamentelor de tineret din cadrul celor trei eparhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Activitățile cu tinerii reprezintă o prioritate pastorală a Bisericii Ortodoxe Române, fapt ce presupune o bună comunicare, dar și elaborarea unor proiecte și strategii comune.
La întâlnirea consultativă a participat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, vorbindu-le despre responsabilitatea formării generației tinere și despre greutățile întâmpinate de tineri în societatea actuală. La final, le-a dăruit cartea „Veșnicia s-a născut la sat”, apărută în contextul Anului omagial al satului românesc.
De asemenea, la eveniment a fost prezent și Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, care, la rându-i, le-a transmis reprezentanților câteva gânduri duhovnicești, evidențiind faptul că trebuie să acorde o mai mare importanță misiunii cu tinerii prezenți în spațiul online.
În cadrul întâlnirii au luat cuvântul: inspectorul patriarhal, domnul Mihai Paraschiv, responsabil de relația cu ONG-urile și tineretul, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, pr. Bogdan Ivanov, inspectorul eparhial de tineret al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Tudor Mudure, inspectorul eparhial de tineret al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, arhid. Vlad Verdeș, inspectorul eparhial de tineret al Episcopiei Sălajului, pr. Silviu Boha, reprezentanții ASCOR Cluj și Baia Mare, precum și alți reprezentanți ai asociațiilor de tineret.
Reprezentanții eparhiali, ai asociațiilor și organizațiilor de tineret din Mitropolia Clujului, au discutat despre provocările întâmpinate de tineri în viața lor cotidiană în societatea actuală. Totodată, au discutat despre metodele prin care comunicarea între departamentele de tineret eparhiale și organizațiile de tineret să fie mai eficientă, iar proiectele de activități cu tinerii să fie implementate mai bine prin intermediul acestora.
La final, a avut loc un dialog deschis și au fost prezentate activitățile cu tinerii din anul 2018, precum și proiectele și activitățiile care se vor desfășura pe parcursul anului 2019.
Strategie națională
Întâlnirea consultativă de la Cluj face parte dintr-o serie de întâlniri la centrele mitropolitane prin care se dorește elaborarea unei strategii la nivel național în privința activităților cu tineretul ortodox.
În cadrul Patriarhiei Române, pentru dinamizarea activităților de tineret se organizează șase întâlniri consultative la centrele mitropolitane din țară, cea de la Cluj fiind a cincea întâlnire. Rolul acestor întâlniri este de a pune la masa de discuție atât reprezentanți ai Bisericii, cât și reprezentanți ai tinerilor, organizațiilor neguvernamentale și ai grupurilor informale de tineri, care să vină cu expertiza și cu experiența lor din domeniul lucrului cu colegii lor, pentru a crea un cadru general și un context în care tinerii să relaționeze, conform inspectorului patriarhal Mihai Paraschiv, responsabil de relația cu ONG-urile și tineretul.
Mai multe fotografii găsiți AICI
Vineri, 29 martie 2019, de la ora 10.00, în sala „Nicolae Ivan” a Centrului eparhial din Cluj-Napoca, a avut loc…
Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Vineri, 29 martie 2019
Text și foto: Darius Echim